Știință și etnicitate III: de la raseologia sovietică la monografia antropologică

Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în parteneriat cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române și Muzeul Municipal București, anunță organizarea expoziției „Știință și etnicitate III: de la raseologia sovietică la monografia antropologică”, inițiată de prof. dr. Marius Turda – Centre for Medical Humanities Oxford Brookes University.

Deschiderea expoziției va avea loc în data de 11.11.2022, începând cu orele 11:00, în incinta Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române.

Expoziție reconstruiește traseul urmat de antropologie și biologie în primele trei decenii ale României comuniste. Cele două discipline au promovat cercetarea istoriei evoluției umane și a diversității umane în România. La fel ca în perioada anilor ’30, această nouă „știință a omului” a fost puternic ideologizată. De aceea, atât reinstituționalizarea antropologiei fizice ca disciplină științifică în România, începând cu anii ’50, dominată de Ștefan-Marius Milcu la București și de Olga Necrasov la Iași, cât și acceptarea oficială a darwinismului și, apoi, a geneticii umane în anii ’60, trebuie să fie înțelese în cadrele lor ideologice specifice.

Citește și Raportul de activitate al IICCMER, pentru intervalul 10 martie – 10 septembrie 2022

După momentul deschiderii expoziției, evenimentul continuă cu o dezbatere științifică, având ca temă „Știința despre om în România comunistă: imperative ideologice și dezbateri profesionale, 1950-1970.”. Dezbaterea este susținută de domnul profesor Marius Turda.

Expoziția se va derula în intervalul 11 noiembrie – 18 decembrie, de luni până vineri, între orele 10:00 -16:00, în incinta Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”. După această perioadă, IICCMER își propune să expună lucrările și în alte instituții din țară, cu prioritate în licee și Universități.

Intrarea este gratuită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *