Sultanatul Femeilor: Puterea și influța femeilor în Imperiul Otoman

Distribuie

Sultanatul Femeilor (în turca otomană: قادینلر سلطنتی; Kadınlar saltanatı) reprezintă o perioadă fascinantă din istoria Imperiului Otoman (ultimele decenii ale secolului al XVI-lea și prima jumătate a secolului al XVII-lea), în care femeile, mai ales mamele sultanilor (Valide Sultan), au exercitat o influență majoră asupra politicii imperiului. Acest termen a fost folosit pentru prima oară de istoricul turc Ahmed Refik (1881-1937), pentru a descrie o perioadă de dezvoltare încetinită a Imperiului Otoman.

Unul dintre primele exemple de femei cu putere în imperiu este Sultana Hürrem (c. 1510-1558), soția preferată a sultanului Soliman Magnificul. Ea a jucat un rol crucial în asigurarea succesiunii fiului său, Selim al II-lea, la tron, prin manevre violente și comploturi împotriva rivalilor săi. Hürrem Sultan a orchestrat și eliminarea a doi mari viziri, consolidând astfel poziția sa de putere în cadrul imperiului.

O altă figură remarcabilă este Sultana Kösem (1589-1651), considerată cea mai puternică sultană otomană din toate timpurile datorită faptelor sale bune și iubirii pe care i-o purta poporul. Ca mama a sultanului Murad al IV-lea și bunică a sultanului Mehmed al IV-lea, ea a condus de facto Imperiul Otoman. Alte femei puternice din această perioadă includ Sultana Nurbanu, Sultana Safiye, Sultana Handan, Sultana Halime și Sultana Turhan.

Prințesa otomană Sultana Mihrimah, fiica sultanului Soliman Magnificul și a Sultanei Hürrem, a fost de asemenea o figură influentă în această perioadă. După moartea tatălui său, ea a fost numită Valide Sultan pentru fratele ei, Selim al II-lea, fiind singura prințesă otomană care deținea puterea absolută în imperiu după sultan și cea mai bogată femeie din vremea sa.

Citește și Cea mai veche moschee din Turcia, veche de 1400 de ani, distrusă

Femeile din Sultanatul Femeilor și-au exercitat influența asupra numirilor în funcții importante, precum marele agă al ienicerilor. Cu toate acestea, implicarea lor în politica imperiului a fost adesea umbrită de greșeli și nepotism, deoarece femeile din harem erau din punct de vedere legal sclave și nepregătite pentru conducere. Deciziile lor erau adesea ghidate de interese personale și loialități etnice, în loc să servească intereselor imperiului și meritelor protejaților lor. În secolul al XVI-lea, de exemplu, sultanii preferau compania femeilor din Caucaz, iar proporția demnitarilor originari din această regiune era foarte mare.

Un simptom al implicării arbitrare a femeilor din harem în politica imperiului a fost frecventa schimbare a marilor viziri ai Imperiului. În medie, în prima jumătate a secolului al XVII-lea, deținătorul postului de mare vizir a fost schimbat după cel mult un an. Din acest motiv, imperiul a suferit mult atât pe plan intern cât și pe plan extern, din cauza discontinuității și uneori a haosului din administrația otomană.

Pe de altă parte, implicarea în politica imperială a femeilor din harem a permis supraviețuirea statului prin succesiunea la tron doar pe linie directă paternă și prin compensarea ineficienței sau incompetenței unor sultani precum Mustafa I sau Ibrahim I. Se consideră de asemenea că schimbul de putere de la sultanii autoritari sau doar brutali către femeile haremului a dus la o formă de guvernare mai rațională.

Influența femeilor din harem asupra politicii și numirilor în funcții a încetat în 1656 odată cu venirea la putere a marelui vizir Köprülü Mehmed Pașa. Acesta a reușit să restabilească ordinea și stabilitatea în cadrul Imperiului Otoman, reducând astfel puterea femeilor din harem.