Publicul meloman orădean este invitat joi, 19 ianuarie, la concertul simfonic intitulat „Rapsodia iubirii” care va aduce în scenă două tinere talente din Egipt, surorile Amira şi Mariam Abouzahra, soliste la vioară, respectiv violă, într-un concert cu program divers, cu lucrări compuse de Mozart, Bruch, Bartok şi Haydn, sub bagheta dirijorului Janko Zsolt.
Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Filarmonica Oradea, programul concertului va începe cu Uvertura operei Lucio Silla de Wolfgang Amadeus Mozart, o piesă adusă tot mai frecvent interpretată în ultimele decenii.
În continuare, Concertul pentru vioară, violă şi orchestră în mi minor, op. 88 de Max Bruch va scoate în evidenţă „talentul uimitor al celor două surori”, se arată în comunicat.
Din creaţia lui Bela Bartok se va prezenta Rapsodia nr. 1 pentru vioară şi orchestră Sz.87, dedicată virtuozului Joseph Szigeti, prieten apropiat al compozitorului, care a devenit solistul premierei din anul 1929 de la Konigsberg.
„Această lucrare este exemplul concret al muzicii tradiţionale din Transilvania, transpus într-o manieră clasică şi ridicat la nivelul marilor scene internaţionale. Compozitorul obişnuia să culeagă melodii tradiţionale din sate şi să le prelucreze în piesele sale. Obiectivul compozitorului a fost acela de a transpune întregul stil de interpretare violonistică din estul Europei, în contextul concertelor vest-europene, se arată în comunicatul Filarmonicii orădene.
Citește și Oradea: A fost lansat Festivalul Internaţional de Fotografie ”Carol Pop de Szathmári”
În final, va fi interpretată Simfonia nr.103 în Mi bemol Major „Drumroll” de Joseph Haydn, cel supranumit „tatăl simfoniei” pentru aportul imens pe care l-a adus genului. Este penultima simfonie compusă de Haydn şi totodată cea de-a 11-a lucrare de acest gen din ciclul Simfoniilor londoneze.
„Simfonia a fost supranumită Drumroll datorită loviturilor îndelungi la timpani din introducerea piesei. De la premiera sa, lucrarea a devenit una dintre cele mai iubite simfonii din creaţia lui Haydn, ea fiind frecvent interpretată şi în epoca contemporană”, se mai precizează în comunicat.
Amira Abouzahra s-a născut în anul 2005 în Germania şi a studiat vioara de la vârsta de 4 ani cu profesorul Alexander Gavrilenko. Aceasta s-a afirmat mai întâi prin participări la diferite festivaluri şi concerte dedicate copiilor, iar în anul 2014 şi-a făcut debutul la Opera Regală din Muscat, Oman, unde a devenit foarte apreciată de către public şi presă. Au urmat apoi concertele din Mexic, demn de menţionat fiind cel de la Texcoco, unde a cântat pe o scenă în aer liber, în faţa a 3000 de spectatori. Amira este şi deţinătoarea premiului I la concursul german Jugend Musiziert. În prezent, tânăra violonistă este solicitată de către instituţii de cultură din Germania, Ungaria, Macedonia, România şi alte state, aceasta aflându-se în plină ascensiune.
Citește și Oradea: Spectacol în amintirea interpretei Florica Duma
Mariam Abouzahra este în prezent studentă la Universitatea de Muzică din Viena, la clasa Dorei Schwarzenberg. Mariam şi-a făcut debutul în calitate de solistă la vârsta de 6 ani cu Concertul nr. 7 pentru vioară de Charles Auguste de Beriot. Au urmat apoi concerte cu orchestre din Budapesta şi Moscova. De asemenea, a concertat la Lincoln Center New York, Pearl Tower Shanghai şi Royal Opera House Muscat. În plus, tânăra solistă a câştigat numeroase premii la concursuri internaţionale precum Ilona Feher, Spezzaferri, Arthur Grumiaux, Virtuosos, Koczian şi Vienna Virtuoso Competitions.
Janko Zsolt este dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Oradea şi al Operei Maghiare din Cluj-Napoca. Acesta a absolvit studiile universitare în România, completându-şi apoi formarea educaţională la Viena şi Veneţia. Ulterior, a participat la cursuri de măiestrie în mai multe ţări precum Germania sau Elveţia. Timp de cinci ani a fost dirijor asistent la Orchestra Festival din Budapesta, iar în prezent este invitat în calitate de dirijor de către orchestre din străinătate şi din ţară.