Opera Națională din Ljubljana, Slovenia, a interzis drapelul ucrainean pe scenă – VIDEO

Opera Națională din Ljubljana i-a interzis regizorului belgian Frank Van Laecke să înlocuiască în spectacolul său „Faust” drapelul francez cu cel ucrainean în semn de susţinere pentru Ucraina afectată de război, scrie Le Figaro.

Atunci când s-a încheiat prima dintre cele zece reprezentații ale spectacolului „Faust” de Charles Gounod pe scena Operei Naționale din Ljubljana, la 17 martie, regizorul belgian Frank Van Laecke a denunțat acțiunea instituției slovene. 

Aceasta din urmă, cu care a colaborat de şase ani, i-a refuzat înlocuirea drapelului francez, prevăzut în decorul iniţial al spectacolului, cu cel ucrainean în semn de sprijin. O decizie de „a cenzura şi a şantaja” a spus Van Laecke. Pentru Operă, o dorinţă de „a rămâne apolitică”.

„Faust ar putea fi ultima mea producţie. Lăsaţi-mă să vă explic de ce. În al patrulea act, am prevăzut să fie fluturate mici steaguri galbene şi albastre în spatele ferestrei din decor, în locul drapelelor franceze folosite de obicei”, şi-a început discursul regizorul în vârstă de 64 de ani. „Dar directorul Operei, Staš Ravter, mi-a interzis să folosesc aceste culori”, a deplâns el, înainte de a spune că i se pare o decizie de şantaj. 

Citește și Directorul Teatrului Național din București (Mircea Rusu) despre refuzul de a colora clădirea teatrului în culorile Ucrainei

„Mi-au explicat că, dacă le spun asta jurnaliştilor, nu aş mai putea colabora niciodată cu opera. Un artist trebuie să se exprime, este datoria lui. Opera ar trebui să ia pulsul acestui timp. Pentru mine, în acest moment, inima mea bate în galben şi albastru. Nu voi accepta niciodată şantajul sau cenzura”, a protestat el. Înainte de a încheia: „Această casă îmi poate închide porţile, dar nimeni nu-mi va lua amintirea vremurilor bune pe care le-am trăit aici”, a spus el.

Răspunsul Operei Naţionale din Ljubljana nu a întârziat. „Cei din conducerea Operei sunt uniţi în ideea că situaţia politică nu ar trebui să afecteze imaginea originală a spectacolului – regizorul a folosit steaguri roşii, albastre şi albe în forma sa originală de spectacol – şi că Opera Națională Ljubljana va continua să fie o instituţie apolitică”, a declarat instituţia în comunicat. 

„Aceste teme politice în artă nu ar trebui să fie exploatate nici acum, nici pe viitor. Membrii baletului şi orchestrei noastre de origine ucraineană au participat la un concert caritabil pe RTV Slovenia dedicat strângerii de fonduri pentru ucraineni”, a spus directorul Operei. Înainte de a continua: „Am invitat şi 50 de membri ai Orchestrei Simfonice a tinerilor ucraineni la repretiţia generală înainte de premiera cu Faust”. 

Citește și Actorul Mihai Călin: Mi-e greață de dictatura instituită la Teatrul Național București

Confruntat cu această controversă, regizorul belgian a fost sprijinit de Uniunea Culturală din Slovenia. „De data aceasta suntem consternaţi de faptul că marele nostru prieten şi artist flamand, faimosul Frank Van Laecke, trebuie să se confrunte cu nivelul moral scăzut şi cu îngustimea spirituală pe care a experimentat-o ​​în această sală de o importanţă culturală şi naţională deosebită, care este Opera Naţională din Ljubljana”, a scris sindicatul sloven, concluzionând: „Manipulaţii care smulg cultura şi arta din contextul social actual. Este dezgustator”.