Târgu Mureș: Artişti din 16 ţări, la cel mai mare festival de chitară din Europa – Harmonia Cordis

Distribuie

Artişti din 16 ţări şi-au anunţat participarea la ediţia a XVIII-a a Festivalului Internaţional de Chitară „Harmonia Cordis”, cel mai mare festival de chitară din Europa, programat în perioada 8 – 13 august, la Târgu Mureş.

„Pe scena Palatului Culturii şi în curtea Cetăţii vor avea loc concerte extraordinare cu intrare liberă, iar invitaţii principali ai acestei ediţii vor fi Mozes Rosenberg & Jelle van Tongeren Quartet (Olanda), Antonio Forcione Trio (Italia/Brazilia) şi Jeronimo Maya Trio (Spania). Pe lângă aceştia, iubitorii de chitară vor avea ocazia să-i asculte pe Cenk Erdogan (Turcia), Antal Pusztai (Austria), Duo Melis (Spania/Grecia), Lukasz Kuropaczewski (Polonia), Marco Tamayo (Cuba/Austria), Anton Baranov (Rusia), Andras Csaki (Ungaria) şi mulţi alţii. Pe lângă aceste concerte participanţii vor putea participa la cursuri individuale de măiestrie, workshopuri, expoziţii, iar tot în cadrul festivalului va fi susţinută finala Concursului Internaţional de Chitară ‘Harmonia Cordis’, cel mai important concurs de chitară din ţară, cu premii în valoare de peste 10.000 de euro”, a anunţat, marţi, Asociaţia Harmonia Cordis, organizatoarea festivalului.

În cadrul festivalului vor mai evolua Bogdan Mihăilescu (România), Duo Celeste (România), Nino D’Amico (Italia), Samrat Majumder (Regatul Unit), Francisco Luis (Portugalia), Duo Istvan Ferenc Beke (România) & Cassie Martin (Franţa), Duo Andras Csaki & Janos Balint (Ungaria), David Pavlovits (Ungaria), Florian Babţan-Varga (România), Antonio Forcione Trio (Italia/Brazilia), Peter Giran (Ungaria) şi Duo Dimitris Soukaras (Grecia) & Giancarlo Palena (Italia). 

Citește și Festivalul de operă în aer liber ”Opera Nights” – 5 zile de spectacole în 5 oraşe din județul Hunedoara