Tașcă Gheorghe (n. 1875 – d. 1951)

Tașcă Gheorghe. S-a născut pe 30 ianuarie 1875, în Bălăbănești, județul Tutova (astăzi în județul Galați). A urmat școala primară în comuna natală (1882 – 1886) și Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu” din orașul Bârlad. Studiile superioare la Facultatea de Drept din București, unde, în anul 1899, și-a susținut teza de licență intitulată „Despre evoluția proprietății rurale în România”, un studiu de drept comparat asupra evoluției formelor de proprietate și de folosință a pamântului.

Studii și activitate profesională

După absolvire s-a înscris în baroul avocaților din județul Ilfov. După un timp s-a mutat în Franța, acolo a urmat studii la Paris, reușind ca în 1907 să-și ia doctoratul în drept. În 1910 a obținut și titlu de doctor în științe economice la aceeași universitate. Din 1911 a fost conferențiar de economie politică al Facultății de Drept din București. În 1920 a fost numit profesor titular la aceeași catedră, post pe care l-a ocupat până în 1940, La înființarea prin decret regal a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale, la 10 august 1913, a obținut și catedra de Economie Politică și Doctrine Economice. În perioada 1929 – 1931 a fost rector al Academiei, post la care a renunțat în momentul numirii sale ca ministru plenipotențiar al României la Berlin.

A fost membru titular al Academiei de Științe din România din (1936); membru corespondent al Academiei Române (din 1926). Presedinte al Asociației Generale a Economiștilor din România. În 1940 a fost scos la pensie din cauza opoziției pe care a manifestat-o pe linie politică față de regimul legionar. În perioada 1942 – 1943 a făcut parte dintre cadrele universitare care au ținut prelegeri la Castelul Peleș din Sinaia pentru desăvârșirea pregătirii regelui Mihai I. Pentru activitatea sa a fost distins cu ordinul „Coroana României”, în grad de comandor și cu Ordinul „Gediminas al Lituaniei” în grad de mare cruce.

Activitatea politică

Pe linie politică, a fost membru în Partidul Conservator, din partea căruia a candidat la alegerile din anul 1905 în județul Tutova pentru un loc de deputat. Mai târziu, după desființarea acestui partid, a trecut în Partidul Național Democrat, în cadrul căruia a activat până în anul 1938. În 1930 a fost numit ministru plenipotențiar al României la Berlin. În 1932 a deținut funcția de Ministru al Industriei și Comerțului în guvernul condus de Nicolae Iorga.

A fost arestat la 1 august 1950 și încarcerat în închisoarea Sighet, în celula 58, unde a decedat la 12 martie 1951.

Bibliografie: Berca, Mihai; Guțescu, Laurențiu; Bold, Ion; Băcescu, Marius, Oameni de seamă. Economişti,

Editura Mica Valahie, 2013; Nițu, Liviu P., Elita politică istorică, 1945-1955, Editura Mica Valahie, 2011; Rațiu, Alexander; Rusan, Romulus, Memoria închisorii Sighet, Fundația Academia Civică, 1999; Rusan, Romulus, Anii 1949-1953, Fundația Academia Civică, 1999.

Indice – Deținuți politic