Teatru Bolşoi a retras de pe afiş spectacolele a doi regizori care au criticat ofensiva rusă din Ucraina

Teatru Bolşoi din Moscova a decis să retragă de pe afiş spectacolele prevăzute luna aceasta regizate de doi creatori care au criticat public ofensiva rusă din Ucraina, conform AFP.

Într-un mesaj publicat pe Telegram, duminică seară, prestigiosul teatru a anunţat că baletul „Nureev” de Kirill Serebrennikov şi opera „Don Pasquale” de Timofei Kuliabin vor fi înlocuite de alte spectacole pentru şase reprezentaţii prevăzute în zilele de sărbători legale din mai. Motivele schimbării nu au fost precizate. 

Regizor şi cineast respectat, Kirill Serebrennikov, regizorul filmelor „Leto” şi „Febra lui Petrov”, s-a stabilit la Berlin. La finalul lui aprilie, el afirma pentru AFP că a părăsit recent Rusia natală din cauză că era o chestiune de „conştiinţă” şi a criticat dur ofensiva rusă în Ucraina.  

Cunoscut pentru creaţiile sale îndrăzneţe, sprijinul pentru persoanele LGBT+, artistul a fost condamnat în 2020, pentru delapidare, la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, cu interdicţia de a părăsi Rusia.

Citește și Balerina rusă Olga Smirnova a părăsit Teatrul Bolşoi (Moscova) după ce a denunțat războiul din Ucraina

Baletul său despre Rudolf Nureev, balerin celebru care a fugit din URSS în Europa, triumfă la Bolşoi de la finalul lui 2017. Şi asta, în ciuda referirilor la orientarea sexuală a eroului într-un context de conservatorism crescut de autorităţi. 

Baletul a fost înlocuit cu spectacolul eroic „Spartacus”, de Aram Haciaturian. 

Timofei Kuliabin, tânăr regizor inovator, care lucra în principal la Novosibirsk, a părăsit şi el Rusia pentru Europa şi a publicat pe reţelele de socializare mai multe mesaje critice la adresa conflictului. 

În urma declanşării ofensivei, pe 24 februarie, mai mulţi mari balerini de la Bolşoi au părăsit ţara. Printre ei, în special Olga Smirnova. Tugan Sokhiev, directorul muzical al Bolşoi, a demisionat din funcţie, dar şi de la Teatrul Capitole din Toulouse, precizând că a fost constrâns să se poziţioneze faţă de evenimente. Met de la New York a pus capăt co-producţiilor şi turneului în străinătate al Baletului de la Bolşoi, eveniment anual foarte aşteptat.