Teatrul Nottara va organiza tururi ghidate în fiecare zi de luni

Teatrul Nottara organizează, din această lună, în fiecare zi de luni tururi ghidate, în cadrul cărora poate fi vizitată expoziţia multimedia „Origini/Repere – o călătorie în istoria Teatrului Nottara”, un proiect inedit în spaţiul teatral românesc, al cărui scop este să facă mai bine cunoscută istoria clădirii de pe Bulevardul Magheru şi povestea acestui teatru. De asemenea, în cadrul tururilor ghidate, participanţii vor vizita şi o parte din culisele teatrului şi vor putea descoperi astfel mecanisme şi mistere din spatele scenei.

Născută din dorinţa de a personaliza şi valorifica zonele de foaier, precum şi de a face cunoscută publicului povestea unuia dintre cele mai importante teatre din capitală, folosind elemente de arhivă, expoziţia, realizată de arhitectul Dan Ionescu, documentează perioada 1942-1983 şi punctează etapele importante de dezvoltare şi de evoluţie ale acestei instituţii. Este o călătorie în timp, prin care vă propunem să ne întoarcem la contextul socio-istoric al epocii în care s-a născut ideea construirii acestei clădiri, la planurile pentru care era destinată iniţial şi la felul cum s-a transformat de-a lungul unei epoci complicate şi sub mai multe regimuri politice.

„Punctând momente esenţiale – de la anul emiterii autorizaţiei de construcţie a imobilului (1942), directoratul lui George Vraca (1960-1964), până la directoratul lui Horia Lovinescu (1964-1983, perioadă considerată de referinţă) –, ne dorim să facem mai vizibilă bogata moştenire artistică a Teatrului Nottara şi sperăm să o facem să rezoneze cu mai mare forţă în memoria publicului şi în conştiinţa noastră artistică”, a declarat directorul Teatrului Nottara şi iniţiatorul expoziţiei, Alexandru Mâzgăreanu.

Citește și Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti lansează a IX-a ediţie a programului 9G

Primul tur ghidat a avut loc pe data de 16 ianuarie, a fost gratuit şi la el au participat două grupuri de elevi de la Liceele Teoretice „Nichita Stănescu” şi „Marin Preda”. Ghizi au fost teatrologul Monica Andronescu şi actriţa Ioana Calotă.

În cadrul tururilor ghidate, organizate săptămânal, publicul va avea parte de o experienţă inedită. Va putea descoperi ce stă în spatele misterului pe care-l vede în fiecare seară pe scenă şi va face o călătorie în timp, începând cu anul 1942, când România, intrată în cel de-al Doilea Război Mondial, se afla sub altă zodie. Imagini din Bucureştiul acelei perioade, interviuri preţioase din arhiva TVR, cu mari personalităţi precum Horia Lovinescu sau George Vraca, afişe vechi, caiete program pe care le veţi putea „răsfoi” pe tablete, toate fac parte dintr-o experienţă cu totul specială în clădirea de pe Bulevardul Magheru, nr. 20.

Tururile ghidate se vor desfăşura în fiecare zi de luni, iar preţul unui bilet va fi 9,72 lei. Pentru ghidaje se vor organiza grupuri de minim 5 şi maxim 15 participanţi. Biletele vor fi puse în vânzare pe site-ul Teatrului Nottara, www.nottara.ro.

Pentru grupurile organizate de elevi, intrarea este liberă.