Teatrul Odeon se alătură celei de a XIX-a ediţii a programului UNITER „Artiştii pentru artişti”, programând pentru sâmbătă, de la ora 19,00, spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.
Campania naţională „Artiştii pentru artişti”, ediţia a XIX-a, primul program al UNITER din anul 2023, organizat împreună cu teatrele din Bucureşti şi din ţară, are loc în perioada 15 martie – 15 aprilie, se arată într-un comunicat al Teatrului Odeon.
Iniţiată în 2002, campania „Artiştii pentru artişti” este un stimulator al solidarităţii de breaslă, un resort financiar pentru artiştii cu probleme de existenţă şi un semnal pentru public şi autorităţi în legătură cu situaţia acestora şi demnitatea lor, reaminteşte sursa citată.
Acest eveniment este reluat după trei ani de pauză, determinată de pandemia de COVID şi de realitatea războiului din Ucraina, arată comunicatul de presă.
Încasările din vânzarea de bilete sunt direcţionate către Fondul de Solidaritate Teatrală (RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei) şi reprezintă suport financiar pentru beneficiarii programului.
Biletele pentru această reprezentaţie se pot achiziţiona exclusiv de la casa de bilete a Teatrului Odeon.