Un număr de 50 de monede de argint din secolul XVIII, emise de sultani otomani şi Republica Ragusa, au fost descoperite pe raza comunei Stoeneşti, judeţul Giurgiu, la marginea unui drum străvechi situat într-o zonă acoperită cu gunoaie contemporane, de un pasionat căutător de comori, dotat cu un aparat de căutat metale, informează Agerpres.
„La finalul săptămânii trecute, pe raza comunei Stoeneşti, judeţul Giurgiu, a fost descoperit un tezaur de monede de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de către un pasionat căutător de metale. Dat fiind numărul mare de monede descoperite, acesta a luat legătura cu autorităţile judeţului şi astăzi monedele se află la Muzeul Judeţean Giurgiu, urmând să fie expertizate de istorici din capitală”, a declarat joi directorul Muzeului Judeţean Giurgiu, Gabriel Dumitru, într-o conferinţă de presă.
Tezaurul ar fi fost îngropat în pământ într-o ulcică de lut, la marginea unui drum care ducea spre capitală şi pe care, în trecut, mulţi tâlhari atacau şi jefuiau.
„Monedele sunt din argint, aparţin Imperiului Otoman şi Republicii Ragusa, din cele aproximativ 50 de monede, 45 sunt otomane de la sultanii Mustafa al III-lea şi Selim al III-lea care au domnit în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, iar monedele lor au avut putere de circulaţie. Foarte probabil ele provin din soldele ostăşeşti într-o vreme în care, pe aici, războiul era cam cum este acum în Ucraina şi, de fapt, cu asta vă spun şi presupunerea îngropării tezaurului. Pe atunci nu existau alte formule de a-ţi ascunde banii, decât punându-i într-o ulcică şi ulcica îngropând-o în pământ.
Citește și Ministrul ucrainean al Culturii afirmă că Rusia distruge tezaurul cultural al Ucrainei
Acum avem de-a face cu un caz fericit pentru cei care folosesc detectorul de metale că a fost găsit un întreg tezaur pentru că în alte situaţii găsesc doar o bucăţică de metal. La locul găsirii tezaurului erau şi nişte fragmente ceramice care susţin această idee că nu au fost undeva aruncate, ci îngropate cu intenţie
(…) Prin numărul monedelor, în epocă însemna ceva, adică nu era costul unei perechi de cizme, ci al unei moşioare. Sunt cataloage internaţionale, iar colegii de la Bucureşti, după curăţarea lor, ne vor putea spune mai multe”, a declarat muzeograful Emil Păunescu, citat de Agerpres.
Monedele au fost descoperite de Mihai Ciucur, un bărbat în vârstă de 37 de ani din Bucureşti, somelier de meserie, dar pasionat de istorie din copilărie şi care petrece mult timp în natură căutând comori.
„Astăzi, 17 martie 2022 a avut loc conferința de presă de prezentare a unui tezaur monetar, descoperit pe raza comunei Stoenești, sat Ianculești, compus din 52 de monede. (monede emise de Imperiul Otoman și Republica Ragusa). Tezarul a fost descoperit de către dl. Ciucur Mihai și a intrat in patrimoniul Muzeului Județean ”Teohari Antonescu” Giurgiu”, informează Muzeul Județean pe pagina sa de Facebook.
Citește și Impozant mozaic roman, descoperit în centrul Londrei (cartierul Southwark)
Ciucur Mihai: „Deţin un aparat de căutat metale din 2021, totul este legat de pasiune pentru că încă de copil am avut această pasiune legată de istorie (…) Acum ies cu soţia şi copilul foarte des în natură şi căutăm metale. A fost prima dată când am mers în zona aceea.
M-am uitat pe hărţi şi aşa am regăsit anumite zone. În zona unde le-am găsit este o vale şi un fost drum foarte, foarte vechi care ducea dinspre Giurgiu spre Bucureşti, pe acel drum stăteau tot timpul tâlhari şi îi jefuiau pe cei care treceau pe acolo. Monedele le-am găsit la câţiva metri de acest drum. Am parcat maşina, pe deal erau foarte foarte multe gunoaie contemporane, cum se regăsesc acum în majoritatea pădurilor, şi încercând să folosesc detectorul de metale şi dând la o parte plastice, cutii am avut un semnal.
Soţia îmi spunea să plecăm pentru că zona era prea murdară, dar după acel semnal am săpat, cam 20 de centimetri, am reuşit să am un semnal mult mai bun şi atunci am săpat cu foarte mare grijă, iar în momentul în care am dat pământul la o parte s-au văzut primele două monede, una din Republica Ragusa şi alta otomană. Le-am scos de acolo, mi-am sunat prietenii, apoi am regăsit din nou semnal, am săpat cu grijă şi le-am găsit pe toate celelalte, nu mă aşteptam să fie aşa multe la un loc.
Citește și 650 monede din argint găsite la Sântana în 2021, atestate în secolul al XIII-lea
Atunci am început să sun autorităţile pentru că în momentul în care găsim mai mult de şapte monede este considerat un tezaur, iar astăzi monedele se află la Muzeul Judeţean Giurgiu”, conform Agerpres.
„Fac acest lucru dintr-o satisfacţie morală şi sufletească şi pentru că la rândul meu pot să las în urma mea ceva copiilor şi celor care vor să afle mai multe. Este un extaz total în momentul în care găseşti un obiect, mai ales de aşa natură. Bucuria e mai mare decât o parte financiară şi nu mă aştept la o recompensă financiară”, a adăugat Mihai Ciucur.
Bărbatul susține că a mai găsit în judeţul Giurgiu şi o drahmă dacică pe care a predat-o, de asemenea, Muzeului Judeţean.