România, reprezentată de Theodor Andrei cu piesa „D.G.T. (Off and On)”, a ratat, joi seara, calificarea în finala concursului Eurovision 2023.
Reprezentantul ţării noastre a concurat în cea de a doua semifinală a competiţiei.
Din a doua semifinală s-au calificat Albania, Cipru, Estonia, Belgia, Austria, Lituania, Polonia, Australia, Armenia şi Slovenia.
Artiştii din cea de a doua semifinală calificaţi sunt Albina & Familja Kelmendi cu „Duje” (Albania), Andrew Lambrou cu „Break a Broken Heart” (Cipru), Alika cu „Bridges” (Estonia), Gustaph cu „Because of You” (Belgia), Teya & Salena cu „Who The Hell Is Edgar?” (Austria), Monika Linkyte cu „Stay” (Lituania), Blanka cu „Solo” (Polonia), Voyager cu „Promise” (Australia), Brunette cu „Future Lover” (Armenia), Joker Out cu „Carpe Diem” (Slovenia).
Aceştia se alătură, în finala care va avea loc sâmbătă, reprezentanţilor primelor 10 ţări care au fost alese în semifinala de marţi: Croaţia, Republica Moldova (Pasha Parfeny cu „Soarele şi Luna”), Elveţia, Finlanda, Cehia, Israel, Portugalia, Suedia, Serbia şi Norvegia.
Calificate din oficiu în marea finală sunt cele cinci ţări fondatoare Eurovision, grup cunoscut şi sub numele de „Marele 5”: Franţa, Germania, Italia, Spania şi Marea Britanie, precum şi Ucraina, care a câştigat Eurovision 2022.
Citește și Ediția 2023 a concursului Eurovision se va ține la Liverpool
Marea finală a Eurovision Song Contest 2023 va avea loc pe M&S Bank Arena din Liverpool sâmbătă.
Ediţia din 2023 a Eurovision Song Contest are loc în Marea Britanie, care organizează concursul în numele Ucrainei, din cauza războiului declanşat pe teritoriul acestei ţări.
Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate pe canalele TVR 1, TVR Internaţional şi TVR+.
Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU – cea mai mare asociaţie din Europa a televiziunilor publice. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006).