Timbre cu imaginea lui Marcel Iureş, emise de Romfilatelia 

Timbre cu imaginea lui Marcel Iureş, emise de Romfilatelia 

Distribuie

Romfilatelia, singura societate abilitată în emiterea timbrelor şi efectelor poştale româneşti, îi dedică un întreg poştal marelui actor Marcel Iureş, în semn de preţuire pentru întreaga activitate.

În acest demers, Romfilatelia s-a alăturat Festivalului Serile Filmului Românesc, organizat la Iaşi în perioada 3-7 august, care îl are ca invitat special şi a cărei ediţie este dedicată lui Marcel Iureş.

În cele cinci zile dedicate artei cinematografice şi teatrale sunt memorate momente importante din cariera strălucită a actorului, apreciat atât în ţară, cât şi la nivel internaţional, cu peste 50 de roluri în film şi peste 30 în teatru.

Timbre cu imaginea lui Marcel Iureş, emise de Romfilatelia 

Gala festivalului a fost deschisă miercuri seara cu proiecţia aniversară a filmului „Hart’s War – Războiul lui Tom Hart”, în care a jucat şi Marcel Iureş. Printre invitaţi s-au numărat cineaşti români cum ar fi Carmen Tănase, Tora Vasilescu, Stere Gulea, Irina-Margareta Nistor, dar şi directorul Festivalului Serile Filmului Românesc, Andrei Giurgea.

„Vă mulţumim mult, domnule Marcel Iureş, pentru momentele unice şi pline de emoţie prin care ne-aţi purtat cu multă dragoste”, au transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, cei de la Romfilatelia

Citește și 22 de noi proiecte vor fi finanțate de INP, prin Timbrul Monumentelor Istorice

Parte din rețeaua noastră: Facla.ro | Enciclopedic.ro