Ținuturi mioritice. Legenda denumirii purtate

Ținuturi mioritice. Legenda denumirii purtate

Distribuie

Masivul Biharia. De aici izvorăște Arieșul, râu despre care legenda spune că s-a format din gălbenușul ouălor de aur furate de un tânăr de la o zână ce trăia în acești munți.

Sibiu. Sibienii l-au adus în mijlocul lor pe cizmarul Hermann, căruia i-au dat un teren cât a putut cuprinde cu nojițele tăiate dintr-o piele de bivol şi încă pe atâta, conform înțelegerii făcute dinainte. De aici şi numele de Hermannstadt, adică orașul lui Hermann.

Curcani. Comună din judeţul Călăraşi, despre care se spune că poartă numele vitejilor din Războiul de independenţă (1877),

Lacul Roșu. Se spune că s-a format pe cursul superior al Bicazului, în urma prăbușirii în prăpastie a lui Vasile ucigașul, culoarea apei fiind dată de sângele vărsat de acesta, preocupat pe când trăia să strângă cât mai multe bogății.

Piatra Arsă. Despre acest munte situat pe Valea Prahovei, legenda spune că ar fi fost făcut de ciobanul bârsan şi de alții ce vorbeau aceeași limbă, care au cărat pământul cu pumnii şi l-au aruncat între Vârful cu Dor şi Jepi. Apoi, pentru ca apa să nu-l risipească, au aruncat copaci peste el şi le-au dat foc, împietrindu-l.

Găina. Munte în Apuseni, unde îşi avea sălaşul o zână care le-a blestemat pe fete să vină în fiecare an pe acest munte să-şi aștepte norocul, iubitul sau stăpânul. Zina se supărase așa de tare pentru că un tânăr i-a furat o pasăre ce făcea ouă de aur.

Citește și Povești și legende pe Valea Streiului, la Călan