Parteneriat pentru excelenţă în cercetare între Fundația Alfa și Academia Română

Două burse în domeniul ştiinţelor istorice şi arheologie şi în domeniul ştiinţelor medicale, pentru 12 luni de cercetare, în valoare de 5.000 de euro fiecare, vor fi acordate în urma semnării, miercuri, a unui parteneriat între Academia Română şi Fundaţia Alfa pentru Sănătate şi Educaţie. Cele două burse poartă numele a doi reputaţi membri ai Academiei Române: Bursa „Academician Şerban …

Citește mai mult

Bursa de studiu ,,Părintele Arsenie Boca”

Din inițiativa vrednicului de pomenire întâi Episcop al Devei şi Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Gurie, începând din toamna anului 2013, Episcopia Devei și Hunedoarei a acordat, prin concurs de dosare, câte 20 de burse școlare anuale, pentru elevii de gimnaziu și cei de liceu, în cuantum de 200 de lei lunar, în scopul ajutorării elevilor merituoşi, remarcați prin rezultate deosebite la învăţătură, dar cu posibilităţi …

Citește mai mult