Arta contemporană se află în lupa finanțărilor europene

Investiții în arta contemporană: peste 200.000 de euro au fost alocați primului și celui mai complex program de mentorat pentru artiști emergenți, Accelerator, ajuns la final, după 2 ani de implementare. 27 octombrie 2023 – Asociația Culturală Eastwards Prospectus –  Accelerator este primul și cel mai complex program de mentorat, cu misiunea de a contribui la dezvoltarea carierelor artiștilor emergenți …

Citește mai mult

AFCN demarează o nouă sesiune de finanțare pentru proiecte editoriale

Administrația Fondului Cultural Naţional (AFCN) anunţă demararea celei de a III-a sesiuni de finanțare dedicată proiectelor editoriale, bugetul sesiunii, alocat prin subvenţie de la Ministerul Culturii, fiind de 1.300.000 de lei. Potrivit unui comunicat, Consiliul AFCN a stabilit trei secţiuni în cadrul cărora se pot propune proiecte: Carte (inclusiv ediţii critice), Reviste şi publicaţii culturale, Ediţii de poezie. Pentru Carte …

Citește mai mult

Cererile de finanțare pentru proiectele despre minoritatea romă trebuie depuse până pe 30 septembrie

Data limită de depunere a cererilor de finanţare în cadrul apelului ”Sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă” este 30 septembrie, ora 16,00, anunţă Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021. Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, apelul se adresează exclusiv proiectelor care vizează sprijinirea iniţiativelor …

Citește mai mult