Leonard Azamfirei a câştigat concursul de rector al UMFST

Profesorul universitar doctor Leonard Azamfirei a câştigat al patrulea mandat de rector al Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, planul său managerial intitulat „RESTART – IQ” fiind votat în unanimitate de comisia de concurs. Potrivit site-ului UMFST Târgu Mureş, Comisia de Concurs a decis cu 12 voturi „pentru”, 0 voturi „împotrivă” şi 0 „abţineri” ca prof. …

Citește mai mult

Universitatea de Medicină „Carol Davila” a inaugurat Centrul de Cercetare Dezvoltare de Structuri Terapeutice Inovative

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti a inaugurat vineri Centrul de Cercetare Dezvoltare de Structuri Terapeutice Inovative (InnoTher), deschizând o nouă etapă a cercetării ştiinţifice medicale. „Prin intermediul acestei structuri de cercetare avansată, Universitatea va derula o serie largă de programe şi proiecte axate pe cercetare fundamentală, aplicativă, dezvoltare şi inovare în domeniul biomedical, cu accent pe …

Citește mai mult

Mureş: UMFST va începe în 2024 construirea campusului de învăţământ tehnic dual în valoare de aproape 30 milioane euro

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş a informat, marţi, că va începe în acest an, alături de alţi 11 parteneri din mediul public şi privat, construirea campusului de învăţământ tehnic dual – ERGOPOLIS, în valoare de aproape 30 milioane euro, cu finanţare prin PNRR. „Învăţământul dual îmbină instruirea tradiţională cu experienţa practică, …

Citește mai mult

În medicina de urgenţă ChatGPT pune diagnostice ”la fel de bine” ca un medic, arată un studiu

În medicina de urgenţă chatbot-ul de inteligenţă artificială ChatGPT a pus diagnostice cel puţin la fel de bine ca medicii, ba chiar a reuşit în unele cazuri să-i depăşească pe aceştia, conform unui studiu realizat de cercetători olandezi care au ajuns la concluzia că AI ar putea „revoluţiona domeniul medical”, transmite miercuri AFP. Autorii studiului publicat miercuri au subliniat însă …

Citește mai mult

UMF Cluj-Napoca a încheiat un acord de parteneriat cu Universitatea ”Lucian Blaga”

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca anunţă că a încheiat un acord de parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), cu scopul de a promova mediul academic medical românesc şi inserţia pe piaţa muncii a personalului calificat în domeniul sănătăţii „Un acord de parteneriat cu o durată de 5 ani a fost semnat în 27 …

Citește mai mult

Arhiva bibliotecii digitale a UMFST, intens accesată de state din Europa și America de Nord

Arhiva bibliotecii digitale a Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş, care cuprinde publicaţii începând din secolul al XVI-lea, este accesată frecvent din numeroase state din Europa şi America de Nord, iar pentru creşterea volumului informaţional, din acest an studenţii efectuează stagii de practică prin care învaţă cum să digitizeze cărţi, periodice, manuscrise şi …

Citește mai mult

Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iași apelează la evaluarea digitală a studenţilor

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi a anunţat, luni, că a implementat o nouă metodologie de examinare online a studenţilor, cu ajutorul tehnologiei, informează Agerpres. Rectorul UMF „Grigore T. Popa” din Iaşi, Viorel Scripcaru, a declarat că studenţii au dat teste la fiecare disciplină, notele obţinute reprezentând 20% din nota finală, urmate de examene practice eliminatorii …

Citește mai mult

Protocol de colaborare între MAE şi UMFST Târgu Mureş

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş au semnat, miercuri, un protocol de colaborare care va facilita procesul de adaptare a universităţii la actualele realităţi geopolitice şi la oportunităţile oferite de comunitatea europeană. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe, protocolul a fost semnat de secretarul de …

Citește mai mult

Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca aniversează 60 de ani de existenţă

Facultatea de Medicină Veterinară (FMV) din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca aniversează 60 de ani de existenţă. „Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca este onorată să anunţe aniversarea de 60 de ani a Facultăţii de Medicină Veterinară, înfiinţată în 1 octombrie 1962. Ceremonia de aniversare va avea loc miercuri, 14 septembrie 2022, …

Citește mai mult