O sondă spaţială lansată de NASA a arătat că fulgerele de pe Jupiter se aseamănă cu cele de pe Terra

Ascunşi sub norii maronii de amoniac care acoperă planeta Jupiter există alţi nori care, la fel ca cei de pe Terra, sunt compuşi din apă. Şi, tot ca pe Terra, fulgerele sunt generate adeseori în interiorul acestor nori – o imagine stranie observată de mai multe vehicule spaţiale care au „vizitat” cea mai mare planetă din Sistemul Solar, inclusiv sonda …

Citește mai mult

SpaceX a angajat o fostă directoare de la NASA pentru a supraveghea dezvoltarea rachetei Starship

Compania SpaceX, deţinută de miliardarul Elon Musk, a angajat-o pe Kathy Lueders, o fostă directoare a departamentului de zboruri cu echipaj uman din cadrul NASA, pentru a supraveghea dezvoltarea rachetei Starship, concepută pentru a trimite astronauţi pe Lună şi pe Marte, a dezvăluit luni o persoană familiarizată cu dosarul acestei angajări, informează Reuters. Kathy Lueders, al doilea fost director de …

Citește mai mult

NASA a lansat un balon cu super-presiune din Noua Zeelandă

Agenţia spaţială americană (NASA) a lansat cu succes un balon ştiinţific cu super-presiune din Noua Zeelandă, sâmbătă, îndeplinind astfel un obiectiv ce a fost stabilit în urmă cu 15 ani, informează DPA. Acel balon cu super-presiune, de mărimea unui stadion de fotbal şi deţinând o capacitate mare de transport, s-a ridicat de pe Aeroportul Wanaka, amenajat în Insula de Sud …

Citește mai mult

Un flash observat pe cerul Kievului are legătură cu un satelit al NASA

Un flash observat pe cerul Kievului, care a stârnit o mulţime de reacţii pe reţelele de socializare, a fost provocat de căderea unui satelit NASA, potrivit administraţiei capitalei ucrainene, informează joi AFP. Miercuri seara,”în jurul orei 22:00 (19:00 GMT), s-a observat strălucirea unui obiect aerian pe cerul Kievului”, a declarat şeful administraţiei militare a capitalei Ucrainei, Serhii Popko, pe Telegram. …

Citește mai mult

NASA dezvăluie o casă ce va fi utilizată într-un experiment pentru a simula viaţa pe Marte

O casă, aparent banală, prezentată marţi de agenţia spaţială americană NASA, va găzdui, începând din iunie, patru persoane care vor sta închise în ea timp de peste un an pentru a simula viaţa pe planeta Marte, relatează miercuri AFP. Habitatul, denumit Mars Dune Alpha, este situat la centrul de cercetare al agenţiei spaţiale americane din Houston, Texas. Cei care vor …

Citește mai mult

NASA desemnează prima femeie astronaut şi primul astronaut de culoare

Agenţia spaţială americană NASA a anunţat luni numele primei femei şi a primului afro-american desemnaţi vreodată în cadrul unei echipe de astronauţi pentru o misiune selenară, ei fiind aleşi alături de alţi doi membri pentru a efectua anul viitor prima călătorie cu echipaj uman în jurul Lunii după mai bine de 50 de ani, transmite Reuters. Christina Koch, ingineră care …

Citește mai mult

Echipajul Crew-5 a părăsit ISS şi se îndreaptă spre Pământ

După aproximativ şase luni în spaţiu şi mai multe plecări amânate, doi astronauţi americani, o cosmonaută şi un astronaut japonez, au părăsit Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la bordul unei capsule a companiei spaţiale private SpaceX, a anunţat sâmbătă NASA, transmite agenţia DPA. Cei patru călători spaţiali s-au desprins de ISS, potrivit agenţiei spaţiale americane, şi urmează să ajungă pe Pământ …

Citește mai mult

Echipajul misiunii Crew-6 a ajuns la Staţia Spaţială Internaţională

Cei patru membri ai misiunii Crew-6, doi astronauţi americani, un cosmonaut rus şi un astronaut din Emiratele Arabe Unite, au ajuns vineri la Staţia Spaţială Internaţională, după ce capsula Dragon a companiei SpaceX a andocat la ISS, a anunţat NASA care a transmis evenimentul, relatează AFP. Capsula spaţială Dragon Endeavour a SpaceX, compania privată fondată de miliardarul Elon Musk, a …

Citește mai mult

NASA va numi prima femeie în fruntea departamentului ştiinţific al agenţiei 

NASA a ales o specialistă cu experienţă în explorările solare, care conduce departamentul de heliofizică al agenţiei, pentru a deveni directoarea departamentului ştiinţific al Agenţiei spaţiale americane – prima femeie care va ocupa această funcţie, potrivit unor surse familiare cu acest subiect, informează Reuters. Nicola Fox, fost expert principal al misiunii Parker Solar Probe, care are drept obiectiv studierea Soarelui, …

Citește mai mult

NASA publică imagini surprinse de roverul Perseverance pe Marte

Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială (NASA) a Statelor Unite a creat şi dat publicităţii o fotografie compozită alcătuită din sute de imagini trimise pe Pământ de roverul Perseverance de pe Marte, relatează UPI. Imaginile prezintă tuburile cu eşantioane marţiene colectate de Perseverance pe care roverul le-a depus într-un „depozit” pe Planeta Roşie. „Panorama, din 368 de imagini lipite trimise pe …

Citește mai mult