Traian Dorz s-a născut la data de 25 decembrie 1914 în satul Livada Beiușului, comuna Mizieș, județul Bihor, într-o familia de țărani săraci, fiu al lui Constantin și al Mariei Dorz. La terminarea celor 7 clase primare a primit ca premiu cartea „Corabia lui Noe” scrisă de preotul Iosif Trifa, liderul Oastei Domnului din Sibiu.
Cartea avea să-i schimbe definitiv viața. „În 8 iunie 1930 când m-am hotărât pentru Domnul intrând în Oastea Domnului, singura mea carte religioasă era cartea Corabia lui Noe scrisă de păr. Iosif. Cartea asta era aceea care mă întorsese pe mine la Dumnezeu”, descrie Traian Dorz în memoriile sale.
În 1934 se alătură echipei lui Iosif Trifa, fiind angajat redactor la publicațiile Oastei, lucrând la redactarea periodicelor Oastea Domnului, Isus Biruitorul, Ecoul, Glasul Dreptății, Ostașul Domnului ș.a.m.d. Cu aceeași ocazie îl cunoaște pe Ioan Opriș, funcționar la librăriei «Oastea Domului». Traian Dorz a mai colaborat ulterior la Ogorul Domnului, Viața Creștină, Misionarul Vieții Creștine, Familia Creștină. Tot în perioada interbelică îl cunoaște pe poetul Gheorghe Muntean, important misionar și unul dintre apropiații, la fel ca Traian Dorz și Ioan Opriș, ai lui Iosif Trifa.
Împreună, Traian Dorz, Gheorghe Muntean și Ioan Opriș au desfășurat acțiuni constante de evanghelizare în majoritatea localităților din Ardeal. „(…) În Batiz, în părțile Hațegului, Simeria și jur, în Orăștie, în Șibot, în Călan și în toate comunele din împrejurimile acestora, până spre Caransebeș, spre Arad sau Alba Iulia, adunările cresc pline de putere și de rod sfânt”, nota Traian Dorz.
Mutat în Călanul mic
După 1950, Popa Petru, ginere al lui Gheorghe Muntean și deținut politic, și-a manifestat dorința ca liderul lor să fie cât mai aproape de comunitatea din Batiz a Oastei Domnului, „(…) a alergat mult atunci spre a-mi găsi în jurul lor, la Călan o casă pe care să o cumpăr cu prețul celei de la Cluj… Părea foarte simplu și ușor, dar o, câte necazuri am avut cu târgul acesta”, scrie Traian Dorz.
În cele din urmă se stabilește în Călanul Mic: „Mă mutasem de curând la Călanul Mic, lângă Hunedoara și eram angajat de o lună la un depozit de materiale unde lucram 24 de ore, iar alte 24 eram liber. Omul de la care cumpărasem casa îmi cerea neapărat zece mii de lei, cât promisesem că am să-i dau la 10 martie, după cum îmi promisese omul la care îmi vândusem casa de la Sânicoară, că o să-mi dea această sumă la 10 ianuarie. Cum nici până la 10 martie acela nu-mi dăduse banii cu care eu eram dator, a trebuit să merg să mă împrumut undeva.”
Arestat și cu banii confiscați
Problemele cu securitatea, care îi confiscase suma de bani pe care o datora pentru cumpărarea casei din Călanul Mic, continuă. A fost arestat, din nou, pe data de 13 martie 1959, și condamnat pentru activitatea sa în cadrul asociației creștine Oastea Domanului.
Traian Dorz: „Eram dator familiei de la care împrumutasem înainte de arestarea mea din 1959 o sumă de bani spre a-mi achita prima rată din casa pe care o cumpărasem la Călan. Această sumă mi-a fost și confiscată în întregime de Securitate încă la arestarea mea de atunci fără să mi-o mai fi înapoiat niciodată. Dar eu le eram dator cu acești bani și trebuie să fac cum pot spre a-mi achita chiar din timp în timp, câte puțin. M-am dus să le plătesc o parte din datoria asta.”
De la fiul său Viorel a avut să afle că nu mai deține nici locuința din Sâncioară, nici pe cea din localitatea Călanul Mic. „Casa de la Sânicoară pe care o „vândusem”, ne-o confiscase Statul, cu tot ce era în ea. Cea pe care o cumpărasem la Călan, ne-o luase înapoi proprietarul. Banii pe care îi împrumutasem ni-i luase Securitatea.”
Ion Beg, în cartea Traian Dorz – 100 – Închinare la împlinirea centenarului, tipărită la Editura Traian Dorz, 2014, descrie că poetul creștin s-a văzut înconjurat de oamenii legii de îndată ce a coborât din tren în halta Călan-Băi, fiind apoi însoțit până acasă, unde a avut loc o percheziție.
În 1958, conform unor date deținute de organele de Securitate, acesta ar fi fost preocupat de reorganizarea grupării religioase, interzisă de regimul comunist. „După dizolvarea asociației «Oastea Domnului» continuă să întrețină legături pe mai departe cu conducătorii și membrii acestei asociații prin scrisori și prin legături directe”, se arată într-un raport al Securității.
Citește și Traian Dorz, în dosarele Securității (1947-1989)
În 1952, când, conform deciziei M.A.I. nr. 5 08/1952, a fost încadrat în C.M. (colonie de muncă) pe timp de 60 de luni, au mai fost arestați Cornel Ruse și Opriș Ioan, despre care spunea: „Nu aveam să-l mai văd decât după aproape cinci ani, afară, la Călan, într-o zi iarăși de mare necaz pentru el. L-am îmbrățișat cu bucurie atunci și i-am dat cât ajutor i-am putut, fără a-i aminti nimic de cele petrecute în celula 64.
Deși a decedat în 1937, ostașul Gheorghe Muntean din Batiz este menționat în Hotărârea de preschimbare a dosarului de verificare deschis pe numele poetului Traian Dorz la data de 20 decembrie 1965 în acțiune informativă individuală, de unde aflăm că
„(…) la baza deschiderii acțiunii a stat faptul că susnumitul în calitate de conducător al acestei asociații a desfășurat activ acte de propagandă dușmănoasă la adresa regimului nostru, în această activitate fiind sprijinit de alte elemente ca: Pop Alexandr, Moldoveanu Nicolae, Popa Petru, Marinii (sic!) Nicolae, Munteanu Gheorghe, toți făcând parte din conducerea pe țară a acestei asociații religioase ilegale.”
În anul 1958, conform unei note a fostei securități: „Dorz Traian și-a continuat activitatea sa în cadrul organizației religioase «Oastea Domnului» și de la anul 1956 când a fost eliberat de la domiciliu obligatoriu pe care l-a avut într-un sat de pe Câmpia Bărăganului, stabilindu-se în comuna Călan.”
În apărarea sa, Traian Dorz afirmă că întreaga colaborare dintre Biserica Ortodoxă și Oastea Domului nu constituie niciun pericol pentru securitatea B.O.R. sau a statului, întrucât în toate adunările care au loc nu se desfășoară niciun fel de activitate subversivă care să lezeze în vreun fel anume integritatea acestora.
Citește și Gheorghe Muntean, primul lider al Oastei Domnului în județul Hunedoara
Prin sentința 510 din 19 noiembrie 1959, a fost condamnat de Tribunalul Militar Cluj la 16 ani de închisoare sub motivul că „s-a încadrat în secta religioasă «Oastea Domnului» din 1930, activând până în 1959 când a fost arestat. A colaborat la mai multe ziare ca Oastea Domnului, Isus Biruitorul, Familia creștină și altele și în articolele scrise a făcut comentarii și caricaturi cu conținut legionar, fascist și anticomunist de susținere a războiului antisovietic și calomniere a orânduirii sociale din URSS. A intrat în legătură cu diverși legionari fugari cărora le-a furnizat materiale de propagandă”
A făcut în total 18 ani de pușcărie pentru un ideal în care a crezut toată viața și de care nu s-a dezis nicio secundă.
Aflat în detenție, a fost chemat la ministerul de interne, condus în perioada aceea de Alexandru Drăghici, care a fost și deputat de Hunedoara, căruia i-ar fi arătat că „ostașii” pot fi elemente pozitive, „că sunt oameni cinstiți, doar că doresc să fie lăsați a se întruni, a se ruga și cânta împreună.”
O parte însemnată din opera poetică a lui Traian Dorz a văzut lumina tiparului în afara țării, fapt care a atras atenția autorităților, cum reiese din documente. Poetul nu a încetat nicio clipă lupta pentru recunoașterea legală de către stat și Biserica Ortodoxă Romană a mișcării Oastea Domnului.
Traian Dorz a trecut la cele veșnice la 20 iunie 1989, în localitatea natală. După 1990, multe dintre manuscrisele sale au fost publicate în Sibiu și Simeria, la edituri precum „Oastea Domnului” și „Traian Dorz”.
