Traian Dorz, în dosarele Securității (1947-1989)

Traian Dorz s-a născut pe 25 decembrie 1914 în satul Livada Beiușului, comuna Mizieș, județul Bihor, într-o familia de țărani săraci, fiu al lui Constantin și al Mariei Dorz. La terminarea celor 7 clase primare a primit ca premiu cartea „Corabia lui Noe” scrisă de preotul Iosif Trifa, liderul mișcării Oastei Domnului. Cartea avea să-i schimbe definitiv viața. „În 8 iunie 1930 când m-am hotărât pentru Domnul intrând în Oastea Domnului, singura mea carte religioasă era cartea Corabia lui Noe scrisă de păr. Iosif. Cartea asta era aceea care mă întorsese pe mine la Dumnezeu.”[1]

În anul 1934 se alătură echipei preotului Iosif Trifa, fiind angajat ca redactor la revistele Oastei: Oastea Domnului, Isus Biruitorul, Ecoul, Glasul Dreptății sau Ostașul Domnului. A mai colaborat la Ogorul Domnului, Viața Creștină, Misionarul Vieții Creștine, Familia Creștină ș.a.

Începând cu anul1948, după ce regimul totalitar de stânga a preluat puterea, suprimând libertățile religioase, Oastea Domnului a fost declarată „secta cea mai periculoasă” și a fost scoasă în afara legii. După decesul lui Iosif Trifa, în 1938, Traian Dorz a fost recunoscut ca lider al asociației Oastea Domnului și a continuat acțiunile de evanghelizare în satele din Transilvania. În aceeași măsură a luptat, după 1949, când a fost scoasă în afara legii, pentru recunoașterea Oastei Domnului, fără succes însă.

Citește și Adeverința care se afla asupra lui Iorga când a fost asasinat

De-a lungul existenței sale, poetul creștin, cum se va observa în continuare, a totalizat aproape 20 ani de închisoare pentru un ideal în care nu a încetat să creadă.

Într-un raport înaintat Direcției I, căpitanul Marin Nicolae, născut la data de 17 noiembrie 1954 în loc. Cocora, jud. Ialomița, fiul lui Gheorghe și Smaranda arată că, în 1919, Mitropolitul Ardealului Nicolae Bălan a înființat, cu aprobarea Guvernului, asociația creștină „cu scopul de a revitaliza viața religioasă ortodoxă și de a combate prozelitismul neoprotestant și sectar care, în acea perioadă, cunoștea un caracter mai pronunțat în Transilvania și Banat, față de celelalte ținuturi (…)[2].”

În aprecierea sa, având în vedere caracterul național al ortodoxiei, „asociația viza la început și un țel național-patriotic, și anume trezirea sentimentului unității ortodocșilor, din cele două regiuni cu creștinii ortodocși de peste Carpați.”[3]

Oastea Domnului și-a stabilit sediul în orașul Sibiu, înființând și un organ de presă „prin care să-și facă cunoscute obiectivele și propaganda religioasă, reușind să atragă în primii 19 ani de existență, aproximativ 70.000 aderenți, între care un număr apreciabil de preoți.”[4]

Citește și Scriitoarea Ileana Vulpescu s-a stins din viață la vârsta de 88 ani

După 1930, aflăm din același raport, „preotul Iosif Trifa, adept înflăcărat al «Oastei Domnului», cu concursul altor clerici ce nutreau aceleași sentimente prodisidente, a transformat asociația în sectă, motiv pentru care Nicolae Bălan, ajuns între timp mitropolit al Ardealului, l-a caterisit în 1935.”[5]

Ca urmare a acestei situații, asociația s-ar fi împărțit în doua curente: «trifiștii», care erau adepții lui Iosif Trifa, și «nicolaiștii», cei ai mitropolitului Nicolae Bălan.[6] Începând din 1933, «trifiștii», din rândul cărora a făcut parte și poetul Traian Dorz, „s-au orientat spre legionarism, adoptând în așa-zisele lor ritualuri religioase o serie de cântece legionare («Sfânta cruce părăsita», «Cruce albă de mesteacăn», «Ștefan Vodă al Moldovei» ș.a.), la a căror orientare un rol important l-au avut Virgil Trifa, nepotul și Titus Trifa, fiu, ai lui Trifa Iosif, care în 1938 decedase.”

La puțin timp după instaurarea comunismului, prin decizia nr 98 din 1949, Oastea Domnului a fost scoasă în afara legilor canonice și a interzis preoților să mai permită membrilor ei să desfășoare activitate în biserica, pentru că „«ostașii» au încercat sa dea o nouă interpretare dogmelor religioase ortodoxe.”

Citește și Casa de la Văratec în care a trăit Eminescu este complet ruinată

Majoritatea membrilor au rămas afiliați în continuare parohiilor din care făceau parte până la desființarea Oastei Domnului, „iar alții, din categoria celor mai zeloși și fanatici, au continuat să adopte practici anarhice și sectare, să se întrunească în locuințe particulare.”[7]

În perioada celui de al II-lea război mondial, dar mai ales după terminarea lui, un număr însemnat de membri ai asociației au emigrat în străinătate, majoritatea în Statele Unite, unde s-ar fi constituit în organizații asemănătoare de unde, conform securității „timp de mai mulți ani, au sprijinit material și moral activitatea și propaganda ostășistă și legionară din țară, ostile noii orânduiri care se instaurase”, astfel că de la actul emis în anul 1949 de conducerea BOR, „pretinșii conducători ai asociației rămași în așa-zisa «rezistență», au desfășurat activitate clandestină, contrară normelor canonice, ținând sub influența și dependența lor un număr mare de credincioși adepți ai preceptelor pe care aceștia le propovăduiesc.”[8]

Poetul Traian Dorz, blamat și hăituit de Securitate pentru presupuse colaborări cu „sectari” sau legionari din exil, a continuat, până în ultimul an al vieții lui, să desfășoare activități religioase în ilegalitate.

Citește și Istoricul și arhivistul clujean Vasile Lechințan a fost internat în spital, prognosticul medicilor fiind rezervat

Conform notelor lui Mihai Viorescu, „unii ostași trifiști, au ieșit cu totul din ascultarea bisericii, făcând legături cu diferite secte, sau trecând cu totul la sectari. Alții în frunte cu I. Marin, Traian Dorz și alții s-au pus într-o poziție de rezervă față de biserică, socotindu-se ca membri ai bisericii, dar făcând-și de cap, organizând-se separat de biserică și aderând la așa zisa mișcare de Oxford, în care se adunau laolaltă cu sectarii de diferite nuanțe protestante.”[9] 

Mihai Viorescu mai nota: „Traian Dorz a făcut legătura și cu pastorul anglian evreu din București Wurmbrand, care probabil pentru legăturile sale cu străinătatea – trafic de valută – a fost și condamnat la închisoare”[10] Cât privește conexiunea sa cu Mișcarea Legionară, este probabil să se fi făcut prin faptul că la Tipografia „Oastea Domnului” din Sibiu s-au publicat câteva lucrări legionare, inclusiv una semnată de „căpitanul” Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari (1936), tipărită în 4000 de exemplare.[11]

Regimul lui Gheorghiu-Dej, care a stat tot timpul sub zodia epurărilor: din interiorul partidului; din rândul elitei intelectele, a chiaburimii ș.a.m.d. a fost și pentru Oastea Domnului o perioadă la fel de întunecată.

Citește și Ministerul Culturii a numit managerul interimar al Muzeului Ororilor Comunismului în România

Din 1947, poetul Traian Dorz a fost supus, până la moartea sa, oprobiului autorităților regimului totalitar de stânga. A fost prima dată arestat (timp de 3 luni) în decembrie 1947, „în urma propagandei religioase depusă.”[12] Ulterior, în 1950, a fost din nou reținut și deținut un an în penitenciarul Oradea pentru că ar fi făcut parte din Mișcarea Legionară, deși „însă nu există alt material de verificare la dosar.”[13]

După eliberare „își continuă activitatea prin participarea la diferite cântări în biserică, activând până în anul 1952”, motiv pentru care nu a stat pentru mult timp în libertate, fiind reținut din nou în 1952 și încadrat într-o colonie de muncă pe timp de 60 luni, urmând să fi pus în libertate la data de 25 decembrie 1957. [14] Din notele Securității reiese că a fost eliberat înainte de termen, continuându-și activitatea în Oaste.

Din 1956, când a fost eliberat de la domiciliul obligatoriu pe care l-a avut într-un sat de pe câmpia Bărăganului, s-a stabilit în localitate Călanul Mic din județul Hunedoara, unde a activat pe lângă bisericile ortodoxe din această regiune.[15]

Citește și Herta Müller, hăituită de Securitate în 1989

Unul dintre liderii hunedoreni ai mișcării Oastei Domnului, Popa Petru, la rândul său deținut politic, și-a manifestat dorința ca Traian Dorz să fie cât mai aproape de comunitatea din Batiz a Oastei Domnului, „a alergat mult atunci spre a-mi găsi în jurul lor, la Călan o casă pe care să o cumpăr cu prețul celei de la Cluj… Părea foarte simplu și ușor, dar o, câte necazuri am avut cu târgul acesta.”[16] 

În cele din urmă (anul 1958) se stabilește în localitatea Călanul Mic: „Mă mutasem de curând la Călanul Mic, lângă Hunedoara și eram angajat de o lună la un depozit de materiale unde lucram 24 de ore, iar alte 24 eram liber. Omul de la care cumpărasem casa îmi cerea neapărat zece mii de lei, cât promisesem că am să-i dau la 10 martie, după cum îmi promisese omul la care îmi vândusem casa de la Sânicoară, că o să-mi dea această sumă la 10 ianuarie. Cum nici până la 10 martie acela nu-mi dăduse banii cu care eu eram dator, a trebuit să merg să mă împrumut undeva.”[17]

În primăvara anului 1959, pe 13 martie, a fost arestat din nou și condamnat pentru activitatea sa în cadrul asociației creștine.

„Eram dator familiei de la care împrumutasem înainte de arestarea mea din 1959 o sumă de bani spre a-mi achita prima rată din casa pe care o cumpărasem la Călan. Această sumă mi-a fost și confiscată în întregime de Securitate încă la arestarea mea de atunci fără să mi-o mai fi înapoiat niciodată. Dar eu le eram dator cu acești bani și trebuie să fac cum pot spre a-mi achita chiar din timp în timp, câte puțin. M-am dus să le plătesc o parte din datoria asta.”[18]

Citește și Moisă Ocolişan, poetul militar din Valea Sângeorgiului

Cu puțin înainte de a fi din nou arestat, șeful Direcției Regionale Cluj, colonelul Iosif Breban, a aprobat hotărârea de deschidere a dosarului său de urmărire informativă, cu scopul de a se obține cât mai multe informații cu privire la activitatea acestuia. Din materialele „verificate și neîndoielnice” deținute de Securitate reiese că Dorz „s-a manifestat dușmănos împotriva regimului democrat” și „a făcut propagandă împotriva prădări cotelor obligatorii.”[19]

După dizolvarea mișcării Oastea Domnului, poetul Traian Dorz „continuă să întrețină legături pe mai departe cu conducători și membri ai acestei asociații prin scrisori și prin legături directe. Dovezile neîndoielnice constau din: Declarațiile martorilor și ale sala personale, precum din scrisorile și materialele de propagandă găsite la locuința sa cu ocazia percheziției ce s-a făcut în 1950”, astfel că „în baza materialelor verificate și neîndoielnice anexate, care dovedesc activitatea contrarevoluționară împotriva Republicii Populare Române”, Securitatea a propus deschiderea dosarului de acțiune informativă.[20]

Alături de mișcarea creștină din Sibiu, alte „secte ilegale” au mai fost declarate și Martorii lui Iehova, Adventiștii reformiști, Adventiștii protestanți, Mileniștii, Penticostalii de ziua a șaptea ș.a.[21]

Citește și A murit fostul general de Securitate Ion Mihai Pacepa

Tentativele repetate întreprinse de Traian Dorz în vederea legalizării mișcării Oastei Domului au constituit un alt factor care l-a făcut ostil cadrelor Securității, aceste mișcări au determinat deschiderea dosarului de urmărire.

Prima etapă în tot acest demers, privind intențiile de legalizare ale Oastei Domnului, a avut loc între anii 1956 – 1958 și a constat în expedierea unor adrese și memorii Patriarhiei sau Departamentul Cultelor, cea de-a doua etapă ar fi început în februarie 1971, cu ocazia împlinirii a șaptezeci de ani de viață ai patriarhului Justinian Marina, când poetul Traian Dorz i-a trimis acestuia o scrisoare de felicitare, prin care îl ruga să intervină pentru rezolvarea acestei probleme.

„După câteva zile, Traian Dorz a primit o scrisoare din partea patriarhului BOR, prin care acesta îi mulțumește pentru urări. Această scrisoare mai conținea un adaos, în care patriarhul Justinian îl invita pe Dorz să-i trimită un memoriu confidențial «cu  privire la necazurile de care amintește în scrisoarea din 9 martie a.c. »”[22] 

Citește și Eroii din România ai Holocaustului, ne-evrei

Din documentele de arhivă rezultă faptul că Traian Dorz a mai apelat la Patriarhul Justinian și anterior în problema legalizării mișcării Oastea Domnului: „Fiind foarte cunoscut printre preoții bisericii ortodoxe din țară, a fost chemat de către episcopia de la Arad în scopul de a se interveni pe lângă Patriarhia de la București și de a-i da o formă legală acestei organizații.

Cu recomandația episcopiei de la Arad, Dorz Traian a plecat la București unde a fost primit de către patriarhul Justinian Marina, căruia i-a ceru să recunoască în mod legal această organizație, pentru a nu a nu mai avea de-a face cu autoritățile.”[23]

Din nota Securiății reiese că fostul patriarh ar fi fost de acord cu legalizarea acestei grupări, dar că „i-a spus că nu  depinde numai de el acesrt lucru și că va trebui să convoce un sinod al tuturor mitropoliilor din țară pentru consfătuire în vederea aprobării acestui lucru.”[24]

Traian Dorz avea să afle de la fostul patriarh Justinian Marina că singurii care se opun legalizării și intrării în Biserica Ortodoxă sunt miropoliții de la Iași sau din Timișoara, care „nu văd cu ochi buni aceasă colaborare și s-au opus totdeauna când a intrat în discuție această problemă.”[25]

Citește și Poetul Adrian Păunescu, descris de presa română din exil

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului în schimb, păstorită la data aceea de pr. Nicolae Colan „împărtășește dorința lui Dorz Traian și în discuția pe care au avut-o în vara anului 1953, s-a arătat foarte binevoitor și gata oricând să susțină această cauză” [26], la fel episcopiile de la Arad, păstorită de pr. Andrei Magieru, și Râmnicul Vâlcea, păstorită vreme de paru decenii de Iosif Gafton.

Poetul creștin a subliniat că orice colaborarea cu Biserica Ortodoxă Română nu constituie niciun pericol pentru securitatea statului, „deoarece în toate adunările făcute nu se desfășoară niciun fel de activitate subversivă care să lezeze câtuși de puțin integritatea bisericii sau a statului: Din contră, susține că această colaborare nu face altceva decât să întărescă Biserica Ortodoxă și să tragă o linie de conduită cât se poate de morală în sânul poporului.”[27] 

Într-un fnal, Traian Dorz a fost rearestat și condamnat prin sentința Tribunalului Militar Cluj nr. 510 din 19 noiembrie 1959 la 16 ani de închisoare sub motivul că „s-a încadrat în secta religioasă «Oastea Domnului» din 1930, activând până în 1959 când a fost arestat. A colaborat la mai multe ziare: Oastea DomnuluiIsus BiruitorulFamilia creștină și altele și în articolele scrise a făcut comentarii și caricaturi cu conținut legionar, fascist și anticomunist (…) A intrat în legătură cu diverși legionari fugari cărora le-a furnizat materiale de propagandă.[28]

Poetul a trecut la cele veșnice la 20 iunie 1989, în localitatea natală. După anul 1990, multe dintre manuscrisele sale au fost publicate în Sibiu și Simeria, la edituri precum Oastea Domnului sau Traian Dorz.

Note
  • [1] Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. III, Editura „Oastea Domnului”, 2007, p. 94.
  • [2] ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 7374, f. 43.
  • [3] Ibidem.
  • [4] Ibidem.
  • [5] Ibidem, f. 43 v.
  • [6] Ibidem.
  • [7] Ibidem.
  • [8] Ibidem.
  • [9] Ibidem, f. 34.
  • [10] Ibidem.
  • [11] Ilarion Țiu, Mișcarea legionară după Corneliu Codreanu, Editura Vremea, 2007. pp. 88-89.
  • [12] ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 4964, vol. 1, f. 21
  • [13] Ibidem.
  • [14] Ibidem.
  • [15] ACNSAS, dosar nr. 4964, vol. 2, f. 53.
  • [16] Traian Dorz, op. cit, p. 264.
  • [17] Ibidem, p. 278.
  • [18] Ibidem, p. 445.
  • [19] ACNSAS, dosar nr. 4964, vol. 1, f. 3.
  • [20] Ibidem, f. 4.
  • [21] Florica Dobre (coordonator), Securitatea: structuri-cadre: obiective și metode, vol. II, Editura Enciclopedică, 2006, p. 573.
  • [22] George Spiridon, Tentativele de legalizare ale Oastei Domnului întreprinse de Traian Dorz, în Danubius, vol. XXXII, Galați, 2014, p. 389.
  • [23] ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 4964, vol. 2, f. 53.
  • [24] Ibidem.
  • [25] Ibidem, ff. 53, 53 v.
  • [26] Ibidem.
  • [27] Ibidem.
  • [28] ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 4964, vol. 1, f. 6

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.