Trupa americană Eagles anunţă un turneu de adio

Trupa americană Eagles, celebră în întreaga lume pentru melodia „Hotel California”, a anunţat, joi, după o jumătate de secol de carieră, un turneu de adio care va începe în septembrie la New York şi care s-ar putea prelungi.

Rockerii californieni vor susţine o primă serie de treisprezece concerte, din septembrie până în noiembrie, toate în Statele Unite, dar avertizează în comunicatul lor că „vor susţine atâtea spectacole” câte „va cere publicul” şi anticipează că turneul se va prelungi până în 2025.

Turneul, intitulat „The Long Goodbye”, va începe pe 7 septembrie la Madison Square Garden din New York.

„Lunga noastră călătorie a durat mult mai mult decât şi-ar fi putut imagina oricare dintre noi. Dar totul are un sfârşit, iar acum a venit timpul să încheiem cercul”, spun muzicienii, printre care se numără şi veteranul trupei Don Henley.

Formată în 1971 şi condusă de Don Henley, cântăreţ şi toboşar, şi Glenn Frey, chitarist, care a murit în 2016, trupa Eagles a dominat topurile americane în anii ’70 cu hiturile „Take It Easy”, „One of These Nights” şi „Hotel California”, piese care sunt şi astăzi clasice.

Grupul, care s-a despărţit şi s-a reformat de mai multe ori, a vândut 150 de milioane de albume în întreaga lume şi a câştigat şase premii Grammy.

Citește și Trupa germană Hattler, în concert la Arcub pe 21 octombrie