Tucker Carlson se laudă că este primul jurnalist din Occident care l-a intervievat pe Putin de la invazia Ucrainei

Distribuie

Prezentatorul conservator Tucker Carlson, o fostă vedetă la Fox News care susţine campania electorală a lui Donald Trump, a realizat un interviu cu preşedintele rus, analizat cu atenţie atât la Moscova cât şi la Washington, relatează Le Figaro

Urmărit de televiziuni ruse de la sosirea sa la Moscova şi mediatizat ca un star rock, sulfurosul Tucker Carlson face ”vâlvă” mai mult ca niciodată după ce a dezvăluit, marţi seara, un ”secret al lui Polichinelle”, pe contul de X – o reţea de socializare interzisă în Rusia – că scopul vizitei sale este un interviu cu Vladimir Putin.

Anunţul său, în faţa Catedralei Cristos Mântuitorul, a fost vizualizat de 54 de milioane de ori în câteva ore.

Interviul a fost înregistrat marţi, a anunţat miercuri Kremlinul.

Un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, declara sibilinic, că interviul urmează să fie ”publicat pe măsură ce este pregătit”.

Cu un pic mai înainte, jurnalişti de la preşedinţia rusă anunţau că interviul urmează să fie difuzat joi, la ora americană 18.00 (vineri, 1.00, ora României), pe site-ul lui Tucker Carlson şi pe platforma de socializare a lui Elon Musk.

Bloggerul Alex Jones, care ar fi stat de vorbă cu fostul cap de afiş de la Fox News, spune că interviul durează aproximativ două ore şi că ”va fi epic”.

Citește și Poetul rus Lev Rubinstein, critic al lui Putin, a murit după ce a fost lovit de o maşină

Însă observatori de la Moscova au îndoieli cu privire la eventuale anunţuri ale lui Vladimir Putin, care s-a exprimat abundent pe posturi ruseşti cu privire la Ucraina şi la relaţiile sale cu Occidentul.

Această lovitură publicitară formidabilă a lui Tucker Carlson este destinată publicului american şi serveşte în mod direct interesele taberei lui Donald Trump, de care Tucker Carlson este apropiat, consideră ei.

”Interviul îi irită pe cenzorii occidentali care îi ţin pe americani în ignoranţă”, declară bloggerul Alex Jones, care reia afirmaţiile din anunţul lui Tucker Carlson, care consideră că americanii ”nu ştiu realitatea a ceea ce se petrece în Rusia şi în Ucraina”.

De ce a venit în Rusia? ”Pentru a dezmierda Statele Unite”, declară The Moscow Times, sub protecţia anonimatului,  un interlocutor apropiat Kremlinului.

”Accesul la publicul american prin intermediul lui Carlson într-o perioadă de luptă aprigă între Biden şi Trump este o nouă ocazie de a exercita această faimoasă influenţă asupra alegerilor americane, dată fiind audienţa enormă a interviului”, declară un oficial rus Moscow Times.

Altă sursă apropiată Kremlinului, citată de ziar, consideră că ”este vorba pur şi simplu despre stricarea atmosferei anturajului american spunând «nu te aşteptai? Noi o putem face. F…, Joe!»”.

O VIZITĂ DE STAR

Zărit luni la ieşirea dintr-o clădire oficială, forografiat la Teatrul Bolşoi la un spectacol Spartacus, Tucker Carlson s-a dedat cu plăcere jocului de-a şoarecele şi pisica cu presa rusă.

”Interviul este deja înregistrat?” l-a întrebat un jurnalist de la RIA Novosti, unul dintre canalele federale apropiate Kremlinului.

”Sunteţi o agenţie de stat, Ar trebui să ştiţi”, i-a replicat zâmbid Tucker Carlson, adăugând că se duce la o cafea. ”Fără americano azi”, a spus el.

După avalanşa de postări ironice pe reţele de socializare, nimeni nu pare păcălit de părtinirea jurnalistului, care anunţa marţi că nu a venit ”din dragoste faţă de Putin, ci de dragul Statelor Unite”.

”Orice întrebare despre Războiul din Ucraina va fi o întrebare despre Statele Unite înaintea alegerilor americane”, apreciază un fost jurnalist de la televiziunea independentă Dojd, Ilia Şepelin, care a părăsit Rusia.

El consideră că Tucker Carlson s-a dovedit un ”supot de microfon de elită” într-un interviu, în vară, cu premierul ungar Viktor Orban.

Citește și Fox News se confruntă cu un nou proces de defăimare în care este implicat Tucker Carlson

”Nu doar că nu i-a pus nicio întrebare jenantă, dar amândoi au spus în mai multe rânduri că ar fi genial ca Trump să fie din nou preşedinte!”, subliniază el.

Lăudăroşeniile lui Tucker Carlson, care se prezintă drept ”jurnalist” şi îşi acuză colegii de faptul că nu s-au ostenit să-l intervieveze pe Vladimir Putin au provocat reacţii.

Liderul de la Kremlin a acordat ultimul interviu presei străine în octombrie 2021.

I s-au adresat numeroase cereri, afirmă Steven Rosenberg de la BBC, unul dintre cei mai respectaţi corespondenţi la Moscova.

”Singurul suspans este dacă Tucker se abţine să-l întrebe pe Putin despre soarta unui cetăţean american deţinut într-o închisoare FSB de aproape un an, fără să se fi prezentat public vreo probă”, apreciază Ilia Şepelin.

Jurnalistul Evan Gershkovich de la Wall Street Journal (WSJ), acuzat de spionaj, este încarcerat în Rusia din martie 2023.