Tânăra din Cehia, în vârstă de 30 de ani, s-a dezbrăcat vinerea trecută pe Monumento alla Partigiana şi a înotat în apa rece, apoi s-a aşezat lângă statuia dedicată unei partizane ucise în război pentru a se fotografia, informează CNN.
I s-a impus să părăsească Veneţia pentru 48 de ore şi a fost amendată cu 350 de euro.
Un localnic, Mario Nason, care se plimba împreună cu fiul său, a văzut femeia şi pe cei doi însoţitori ai ei pe monumentul de lângă apă.
Dedicat femeilor care şi-au pierdut viaţa în luptele pentru eliberarea de fascism, memorialul reprezintă o statuie din bronz a unei femei ucise, reprezentată jumătate în apă, jumătate pe o platformă de bronz şi piatră. Aşezată lângă grădinile Biennale, este una dintre puţinele statui dedicate femeilor erou în Italia.
Femeia a fost abordată de poliţişti, fiind amendată cu 350 de euro (400 de dolari) şi a primit o sancţiune pentru comportament indecent, care include părăsirea pentur două zile a oraşului, dar şi o amendă suplimentară de 100 de euro.
Citește și Țărani din Streisângeorgiu și Boșorod, uciși la alegerile din 1926. Reacțiile lui Maniu și Aurel Vlad
Un purtător de cuvânt al poliţiei locale a declarat pentru CNN că, potrivit raportului lor, femeia stătea întinsă pe monument, imitând-o pe femeia partizan pentru o fotografie.
Nu este prima dată când turiştii se comportă nepotrivit în Veneţia. Cu doar o săptămână mai devreme, un bărbat s-a dezbrăcat şi s-a scufundat în Grand Canal. El nu a fost prins.
Alţii au fost amendaţi şi forţaţi să părăsească oraşul pentru pătrunderea pe un spaţiu interzis. Vara trecută, un turist scoţian a fost dat afară pentru că s-a scufundat de pe Podul Accademia în Canal Grande, după o noapte în care a băut. Şi în 2019, un cuplu german a fost expulzat pentru că a făcut cafea pe o sobă de camping sub Podul Rialto.