UBB Cluj-Napoca implementează un proiect de 2,6 milioane de euro, prin finanţarea Consiliului European al Cercetării

Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca a câştigat din partea Consiliului European al Cercetării un grant de 2,6 milioane de euro pentru un proiect privind înţelegerea schimbărilor la nivelul atomilor de cuarţ în timpul geologic.

„Grant de peste 2,6 milioane de EURO, finanţat de Consiliul European al Cercetării, implementat la UBB. Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va implementa un nou proiect finanţat de Consiliul European al Cercetării (ERC), reconfirmându-şi prezenţa între comunităţile academice înalt competitive. Proiectul cu titlul PROGRESS-Reading provenance from ubiquitous quartz: understanding the changes occurring in its lattice defects in its journey in time and space by physical methods este coordonat de prof. Alida Timar-Gabor şi este unul de tip ERC-Consolidator Grant, având un buget total de 2.657.500 EURO.

Încadrat în domeniul Ştiinţele pământului, grantul are ca obiectiv principal dezvoltarea de metode de provenienţă, prin înţelegerea schimbărilor care au loc la nivel atomic în cuarţul din natură în timp geologic, urmare a unor investigaţii complexe a granulelor de cuarţ extrase din diverse surse şi provenind din diverse perioade”, se arată într-un comunicat trimis vineri de UBB.

Citește și Concursul ”Memoria Holocaustului”, destinat elevilor, şi-a desemnat vineri premianţii

Potrivit sursei citate, UBB, prin Centrul Suport 2020 (structură înfiinţată recent cu scopul de a sprijini scrierea şi implementarea de proiecte de cercetare din competiţia Horizon Europe), a oferit consultanţa necesară şi va continua să susţină procesul de pregătire, depunere şi implementare de granturi în competiţii internaţionale de prestigiu.

„Prin acest succes cu totul deosebit, doamna Alida Timar-Gabor intră într-un cerc foarte restrâns de cercetători europeni de elită care au coordonat două granturi ERC în parcursul lor academic, aceste tipuri de granturi fiind recunoscute la nivel internaţional ca fiind dintre cele mai prestigioase şi competitive”, afirmă prorectorul responsabil cu cercetarea, prof. univ. dr. Adrian Petruşel. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.