Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca marchează, printr-un moment festiv, împlinirea a 150 de ani de învăţământ universitar în limba maghiară în România.
„Miercuri, 12 octombrie 2022, în Aula Magna a Universităţii, comunitatea academică a UBB sărbătoreşte 150 de ani de învăţământ universitar maghiar în România! Universitatea maghiară din Cluj a avut o istorie complexă, care a marcat în bine un număr impresionant de absolvenţi. Astfel, aceasta continuă tradiţia Universitas Claudopolitana, începută în 1581 cu educaţia în limba latină, la care s-a adăugat ulterior şi limba germană şi va fi transformată în 1919 de regele Ferdinand în Universitatea românească din Cluj, aceasta din urmă evoluând în ceea ce numim astăzi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj (UBB).
Dacă Universitas Claudiopolitana a conferit primele titluri de doctor de pe teritoriul actual al ţării (primul identificat până acum din 1715), Universitatea maghiară din Cluj a oferit din 1872 primele titluri de doctor şi de Doctor Honoris Causa în formatul modern, humboldtian”, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de UBB.
Citește și Protocol de colaborare între UBB şi parteneri ai mediului de afaceri german
Potrivit sursei citate, şcolile de ştiinţă ale Universităţii maghiare din Cluj erau unele de referinţă internaţională, şcoala de matematică, spre exemplu, reunindu-i pe unii dintre cei mai importanţi matematicieni ai vremurilor respective, în această perioadă Henri Poincare devenind şi Doctor Honoris Causa al acestei universităţi.
„Dacă în 2019 am sărbătorit 100 de ani de universitate românească, iar în 2021 am sărbătorit 440 de ani de tradiţie academică (inclusiv tradiţia învăţământului în limba germană), este momentul acum să onorăm 150 de ani de universitate maghiară. Deşi învăţământul superior în limba maghiară exista deja la Cluj prin institute/academii, unele derivate din Universitas Claudiopolitana, învăţământul maghiar în universitate începe pe teritoriul actual al ţării cu această instituţie academică fondată în 1872, care va include infrastructura şi personalul acestor instituţii de învăţământ superior preexistente”, declară, conform comunicatului, rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.