Ucraina: Cardinalul Konrad Krajewski, ţinta unui atac armat în timp ce oferea ajutoare în numele Papei Francisc

Cardinalul Konrad Krajewski a fost ţinta unui atac armat în timp ce oferea ajutoare umanitare în numele Papei Francisc, în apropiere de oraşul ucrainean Zaporojie, informează Vatican News.

Cardinalul de origine poloneză a mers în Ucraina pentru a patra oară de la începutul invaziei ruse pe 24 februarie. El se află acolo pentru a oferi ajutor umanitar şi asistenţă spirituală în numele Papei Francisc.

Konrad Krajewski a explicat că ziua de 17 septembrie este una importantă în viaţa sa, deoarece în urmă cu nouă ani a pimit hirotonirea episcopală. La Zaporojie, cardinalul Krajewski era alături de un episcop catolic, un episcop protestant şi un soldat ucrainean.

Cu ajutorul lor, a încărcat microbuzul cu provizii şi a mers cu maşina către primele linii ale frontului, zonă despre care spune că „nu mai intră nimeni în afară de soldaţi” din cauza schimburilor de focuri puternice. El a mers tocmai pentru a ajuta oamenii blocaţi în acest ţinut al nimănui cu alimente şi alte provizii.

Citește și Eveniment cultural caritabil. Cărțile vin în sprijinul copiilor ucraineni

Când a terminat de descărcat proviziile pentru unii localnici, cardinalul Krajewski şi colegii săi au fost ţinta unor focuri de armă. Împreună cu însoţitorii săi, Cardinalul a căutat adăpost. „Pentru prima dată în viaţa mea nu ştiam unde să fug. Pentru că nu este suficient să alergi, Trebuie să ştii unde să mergi”, a declarat el, pentru Vatican News.

Cardinalul Krajewski şi cei aflaţi cu el au scăpat nevătămaţi şi au continuat să ofere ajutoarele încărcate în microbuz. Ba chiar a împărţit toate Rozariile pe care le avea şi care au fost binecuvântate de Papă, iar cei care le-au primit le-au pus la gât.

După acest cel mai recent incident, cardinalul Krajewski şi-a reiterat convingerea că „nu putem decât să ne rugăm şi să repetăm: ‘Isuse, am încredere în tine’”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.