Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca anunţă că a încheiat un acord de parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), cu scopul de a promova mediul academic medical românesc şi inserţia pe piaţa muncii a personalului calificat în domeniul sănătăţii
„Un acord de parteneriat cu o durată de 5 ani a fost semnat în 27 iunie 2023, la Cluj-Napoca, între Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Iuliu Haţieganu’ din Cluj-Napoca şi Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu, având ca obiectiv susţinerea intereselor comune în domeniul promovării mediului academic medical din România şi a inserţiei pe piaţa muncii a specialiştilor calificaţi în domeniul serviciilor de sănătate. Acordul a fost semnat de rectorii celor două universităţi, prof dr Anca Dana Buzoianu, din partea universităţii clujene şi prof dr Sorin Radu, din partea ULBS”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri de UMF Cluj.
Potrivit sursei citate, direcţiile de colaborare ale acordului vizează activitatea didactică şi de formare profesională a studenţilor din cele trei cicluri de studii (licenţă, masterat, doctorat), a medicilor rezidenţi, dar şi a cadrelor didactice. De asemenea, câteva puncte importante fac referire la realizarea de proiecte comune cu relevanţă academică, medicală şi socială, precum şi la schimburile inter-universitare. Un alt obiectiv este legat de colaborarea în activităţi de cercetare, dezvoltare, inovare şi valorificare a rezultatelor cercetării medicale şi biomedicale, dar şi de calificare a personalului, în scopul asigurării serviciilor de sănătate calitative.
Citește și Muzeul de Artă Cluj-Napoca – Patrimoniu valoros și cultură impresionantă
„Prin această colaborare, ne propunem să consolidăm schimbul de cunoştinţe şi expertiză între cele două instituţii, să stimulăm inovaţia în cercetare şi să pregătim tinerii profesionişti pentru a face faţă provocărilor complexe din sectorul sănătăţii. Prin combinarea resurselor şi a experienţei noastre, ne dorim să dezvoltăm programe educaţionale de înaltă calitate, să promovăm practicile medicale avansate şi să contribuim la crearea unei baze solide pentru progresul continuu în domeniul sănătăţii în România. Suntem convinşi că această alianţă strategică va aduce beneficii semnificative pentru studenţi, cadrele didactice şi întregul sistem medical şi va facilita accesul la o forţă de muncă bine pregătită şi angajată în îmbunătăţirea sănătăţii şi bunăstării societăţii noastre”, a declarat rectorul UMF Cluj-Napoca, prof dr Anca Dana Buzoianu.
Rectorul ULBS, prof univ dr Sorin Radu, spune că apropierea dintre cele două universităţi datează din anii ’90.
„Afinităţile celor două universităţi s-au conturat încă din anii ’90, când colegii de la UMF Cluj ne-au fost alături în procesul de înfiinţare al Facultăţii de Medicină din cadrul ULBS. De-a lungul acestei istorii comune am dezvoltat proiecte, ne-am susţinut reciproc la nivel academic, aşa încât era momentul să consolidăm toată această colaborare printr-un acord de parteneriat. Suntem foarte încrezători în efectele acestui acord, atât la nivel academic, cât şi în privinţa implicării în comunitate”, a declarat rectorul ULBS, citat în comunicatul menţionat.