Un bust al lui Octavian Goga, militant fascist și antisemit, a fost dezvelit la Iași

Un bust al lui Octavian Goga, militant fascist și antisemit, a fost dezvelit la Iași

Distribuie

Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, a dezvelit, joi, un bust al lui Octavian Goga, militant fascist și antisemit, cu ocazia împlinirii, pe 1 aprilie 2021, a 140 de ani de la nașterea poetului. Mihai Chirica afirmă că pe Goga ”nu ar trebui să-l legăm de cariera lui politică (…) am omagiat omul de cultură și doar atât”.

”Este primul monument de for public din municipiul Iași dedicat acestei personalități a istoriei noastre. Bustul lui Octavian Goga, realizat în anul 1991 de sculptorul transilvănean Victor Cristea la Sighișoara, a fost achiziționat de Ateneul Național din Iași anul acesta și recondiționat de artistul plastic Ciprian Stratulat. Totodată, a fost dezvelită și o placă informativă la casa în care a locuit Octavian Goga în perioada Primului Război Mondial, care se află în str. Gheorghe Asachi, nr. 9”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Iași.

În plan politic, Octavian Goga este un personaj foarte contestat din cauza mai multor declarații și decizii pe care le-a luat înainte și în timpul mandatului de premier pe care l-a deținut în anii 1937-1938. Printre altele, a fost inițiatorul unui plan prin care sute de mii de evrei români urmau să fie deportați în Insula Madagascar. Conform istoricului Ilarion Țiu, Goga a fost înmormântat cu zvastica pe piept, aceasta fiind dorința sa.

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România, Elie Wiesel, arată, într-un comunicat că Octavian Goga a promovat o politică profascistă în calitate de om politic și prim-ministru, în care ”antisemitismul era la loc de cinste”, și susține că administrația locală din Iași ar trebui să menționeze aceste lucruri în memoria victimelor Pogromului din 1941.

Citește și A. C. Cuza, „naționalist înfocat” și „xenofob ireductibil”, discurs antisemit în Adunarea Deputaților

”Octavian Goga este cunoscut și promovat în cultura și spațiul public din România, ca unul dintre poeții ce aparțin culturii naționale. Cu părere de rău trebuie să consemnăm că nici astăzi, la 30 de ani de la Revoluția democratică din 1989, cultura civică nu și l-a asumat pe Octavian Goga de o manieră critică în ceea ce privește activitatea sa politică. Octavian Goga a fost un om politic și demnitar al Statului Român (prim-ministru), care a promovat o politică profascistă, în care antisemitismul s-a aflat la loc de cinste. În calitate de prim-ministru a promovat în 1938, Legea prin care o treime din populația evreiască avea să-și piardă cetățenia și deci protecția din partea statului. Prin urmare, credem că administrația locală a Municipiului Iași, trebuie să facă un gest minimal în memoria victimelor Pogromului din 1941 și să menționeze profilul politic al lui Octavian Goga.” – Institutul Elie Wiesel

Deputatul Alexandru Muraru, reprezentantul Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, a declarat, pentru G4Media, că ”Octavian Goga a fost un antisemit virulent, are o lungă istorie de personaj politic înveninat de ură, xenofobie, a fost un prohitlerist notoriu, un stâlp al politicilor antisemite, parte a Holocaustului.