Un complex neolitic din nordul Angliei se deschide pentru public

Un vast sit preistoric supranumit Stonehenge din Nord, în virtutea similarităţilor sale cu celebrul şi enigmaticul complex neolitic s-a deschis vineri pentru public în nordul Angliei, după ce a fost preluat în patrimoniul naţional britanic, informează AFP şi DPA.

”Thornborough Henges” este un ansamblu alcătuit din trei misterioase structuri circulare, care datează de acum 3.500-2.500 de ani î.e.n. Reprezintă unul dintre siturile cele mai vechi din ţară şi aminteşte de Stonehenge, situat în sud-vestul Angliei, înscris în patrimoniul mondial UNESCO şi alcătuit dintr-o serie de pietre monumentale formând un ansamblu de cercuri misterioase, care atrag în fiecare an mii de persoane cu prilejul unor ritualuri păgâne dedicate solstiţiului.

Agenţia guvernamentală care administrează patrimoniul britanic, Historic England, a anunţat vineri că situl va fi deschis publicului. Potrivit administraţiei, este ”probabil cel mai important sit antic situat între Stonehenge (sud-vestul Angliei, n.red) şi insulele Orkney din Scoţia”

Deşi vestigiile sunt în continuare vizibile în mare parte, n-au fost foarte bine conservate întrucât zona a fost cultivată masiv pe parcursul anilor. De la înălţime, se disting în mod clar cercurile de mari dimensiuni.

Situl neolitic reprezintă ”o legătură cu strămoşii noştri, de-a lungul a mii de ani, inspirând un sentiment de uimire şi de mister”, a precizat directorul Historic England, Duncan Wilson.

”Suntem încântaţi că am obţinut acest sit foarte important pentru naţiune şi ne vom îngriji ca aceste monumente magnifice să fie în siguranţă şi să fie conservate pentru generaţiile viitoare”, a mai spus el.

Citește și O supernovă nu chiar atât de ”super”, descoperită de astronomi în Calea Lactee

Deschiderea pentru public este posibilă în urma unui acord încheiat în 2016, prin care societatea de construcţii Tarmac a cedat situl, după mai mulţi ani de polemici asupra exploatării carierelor din regiune de către companie.

Asemenea Stonehenge, specialiştii cred că numărul impresionant de persoane care au fost mobilizate pentru construcţia sitului indică importanţa complexului megalitic pentru societatea din vremea aceea.

Potrivit cercetătorilor, situl era vizibil pe mai mulţi kilometri în orice direcţie. Cercurile ample, cu diametre de peste 200 de metri, au fost cu siguranţă locuri de adunare pentru ceremonii, dar au servit în mod egal şi ca spaţii de întâlnire şi pentru schimburi comerciale.

”Situl Thornborough Henges are un enorm potenţial în a contribui la relatarea istoriei Regatului Unit”, a declarat prim-ministrul Rishi Sunak, care este de asemenea şi deputat local din regiune, exprimându-şi speranţa că un public numeros va vizita ”această bijuterie necunoscută a istoriei noastre”.

Potrivit Historic England, Thornborough Henges face parte dintr-un peisaj ritualic preistoric de la Ferrybridge la Catterick şi este ”unic din punctul de vedere al mărimii, aliniamentului şi gradul de conservare”, potrivit DPA.