Un film bazat pe serialul „Game of Thrones”, în pregătire

Distribuie

Un film bazat pe serialul de succes „Game of Thrones” se află în primele etape de dezvoltare, au anunţat joi publicaţiile media americane The Hollywood Reporter şi Development.

Serialul TV original HBO şi cele opt sezoane ale sale au devenit un fenomen cultural global, adunând audienţe uriaşe între 2011 şi 2019, precum şi un număr record de 59 de premii Emmy.

Bazat pe universul fantastic al lui George R.R. Martin, serialul şi bătăliile sale medievale au inspirat deja un spin-off, „House of the Dragon”. Sunt în pregătire şi alte adaptări pentru micul ecran.

Warner Bros. a refuzat până acum să adapteze franciza pentru marele ecran, chiar dacă romancierul şi scenariştii serialului au discutat deja despre potenţiale lungmetraje bazate pe lumea din Westeros. Cu toate acestea, studioul pare să se fi răzgândit: potrivit The Hollywood Reporter, acesta „dezvoltă cel puţin un film” legat de „Game of Thrones”.

Potrivit THR, recentele schimbări de management la Warner ar fi putut schimba situaţia. Iar recentele adaptări TV ale francizelor cinematografice – „The Batman”, „Dune” şi viitoarea serie „Harry Potter” – arată că studioul poate avea ambele variante.

Potrivit Deadline, au existat doar „discuţii preliminare” cu privire la un film „Game of Thrones” şi nicio vedetă nu a fost încă identificată pentru proiect. Warner Bros. nu a comentat. 

Citește și Filmul „Joy” prezintă povestea reală a primului copil din lume conceput în eprubetă