Un han construit la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi distrus în mare parte de un incendiu în 1998 va fi restaurat şi revitalizat cu fonduri europene, se arată într-un comunicat emis, vineri, de Consiliul Judeţean (CJ) Prahova.
Conform sursei citate, consilierii judeţeni au aprobat, joi, în şedinţa ordinară a lunii noiembrie, modificarea şi completarea Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Prahova pentru perioada 2021-2027 prin introducerea proiectului privind Restaurarea, revitalizarea şi punerea în valoare a obiectivului Hanul Roşu, sat Făgetu – localitatea Gura Vitioarei.
Construcţia din Făgetu făcea parte din hanurile „de drumul mare”, clădiri amplasate pe principale căi comerciale, în zona unde urma să fie schimbaţi caii de poştă, hanul fiind distrus în mare parte de un incendiu în anul 1998.
Hanul Roşu a fost construit la sfârşitul secolului al XVIII-lea, fiind situat adiacent principalei căi comerciale ce lega Ploieştiul de Vălenii de Munte, la aproape 20 km de Ploieşti. În spatele hanului, împrejmuită cu un zid înalt de piatră, se afla plasată ograda pentru adăpostirea căruţelor şi călătorilor care poposeau la han. Un grajd era destinat adăpostirii cailor, se arată în comunicatul CJ, care citează o documentare a arhitectului Călin Hoinărescu.
Citește și Sofia Vicoveanca a primit Ordinul ”Crucea Bucovinei” din partea ÎPS Calinic
„Sistemul constructiv al clădirii, cu ziduri groase de mai bine de o jumătate de metru, cu casete de cărămidă şi bolovani de râu, este caracteristic pentru clădirile importante, şi exprimă grija deosebită pe care comanditarul a acordat-o solidităţii şi deci capacităţii de apărare a clădirii.
Planşeele cu grinzi masive din lemn suportau acoperişul cu pante mari şi învelitoare de şindrilă. Volumetria clară şi robustă era vibrată de prezenţa prispei pe faţada principală şi a foişorului pe faţada posterioară. Stâlpii prispei şi foişorului fasonaţi manual, cu forme rafinate, contribuiau fericit la expresivitatea edificiului. În prezent, din nefericire, după un incendiu care a distrus acoperişul şi planşeul clădirii în urmă cu câţiva ani, zidurile hanului rămase fără protecţie se deteriorează constant, conducând la dispariţia acestui obiectiv de cea mai mare importanţă istorică şi arhitecturală”, se arată în lucrarea „Habitatul Rural Tradiţional Prahovean” a arhitectului Călin Hoinărescu citată de CJ.