Un tribunal din Moscova l-a condamnat miercuri la opt ani de închisoare pe un cunoscut jurnalist rus, Aleksandr Nevzorov, care a fost acuzat de răspândire de „ştiri false” despre armata rusă, fiind judecat în lipsă, relatează Reuters.
Procurorii au cerut o pedeapsă cu nouă ani de închisoare.
Instanţa a constatat că Nevzorov, în vârstă de 64 de ani, a fost „motivat de ură politică” atunci când, în martie anul trecut, în postări pe reţele sociale, a acuzat forţele armate ale Rusiei că au bombardat în mod deliberat o maternitate din oraşul ucrainean Mariupol, afirmaţie despre care Moscova spune că este falsă.
Nevzorov, care are un canal YouTube cu aproape 2 milioane de abonaţi, a calificat ancheta drept ridicolă şi a părăsit Rusia împreună cu soţia sa, în martie anul trecut.
Instanţa a decis miercuri ca Aleksandr Nevzorov să fie trimis într-o colonie penitenciară, dacă se va întoarce vreodată în Rusia, şi să i se interzică să gestioneze conţinut pe internet timp de patru ani.
„Nu cred că Rusia va mai exista peste nouă ani”, a reacţionat jurnalistul la verdict.
El a spus că nu are planuri de a se întoarce în ţară şi că preşedintele Vladimir Putin conduce „o dictatură bazată pe mizerie, sânge şi denunţuri”.
Citește și Teatrul din Mariupol ar fi fost demolat „pentru a ascunde crimele ruseşti”
Alekandr Nevzorov, care şi-a făcut un nume ca prezentator al emisiunii de ştiri de pionierat „600 de secunde”, în contextul deschiderii societăţii sovietice sub Mihail Gorbaciov, şi care a fost, de asemenea, membru al parlamentului rus, a primit cetăţenia ucraineană după ce a denunţat public invazia Rusiei, numind războiul o „crimă” şi Ucraina victima acestuia.
Cazul împotriva sa a fost intentat în temeiul unei legi adoptate la opt zile după invazie, care a stabilit pedepse cu închisoarea de până la 15 ani pentru răspândirea intenţionată de informaţii false despre armată.
De atunci, Rusia a blocat accesul la site-urile de ştiri care publică conţinut în dezacord cu linia oficială privind conflictul, în timp ce zeci de agenţii de presă ruseşti şi internaţionale au părăsit ţara.
Miercuri, într-un alt caz de reprimare a libertăţii presei, biroul procurorului general a declarat că platforma de opoziţie cu sediul în străinătate Forumul Rusia Liberă este o organizaţie „indezirabilă” care reprezintă „o ameninţare la adresa ordinii constituţionale şi a securităţii Federaţiei Ruse”. Forumul, printre ai cărui membri importanţi se numără fostul campion mondial de şah Garry Kasparov, a organizat mai multe reuniuni în capitala lituaniană Vilnius, inclusiv o conferinţă împotriva războiului la sfârşitul anului trecut.
Organizaţiilor „indezirabile” li se interzice să funcţioneze în Rusia, iar persoanele care le susţin sau le promovează activităţile riscă să fie urmărite penal.