Un oraș olandez dă în judecată Twitter pentru afirmații legate de o rețea satanistă de pedofilie

Un orășel olandez a dat vineri în judecată Twitter, cerând rețelei de socializare să retragă toate mesajele referitoare la o presupusă rețea satanistă de pedofilie care ar fi fost activă în oraș în anii 1980.

Bodegraven-Reeuwijk, un oraș de aproximativ 35.000 de locuitori din mijlocul Olandei, a fost în centrul teoriilor conspiraționiste pe rețelele de socializare din 2020, când trei bărbați au început să răspândească povești nefondate despre abuzuri și uciderea unor copii care, potrivit lor, ar fi avut loc în oraș în anii 1980, scrie The Guardian.

Principalul instigator al poveștilor a declarat că are amintiri din copilărie în care a fost martor la abuzurile comise de un grup de persoane din Bodegraven.

Poveștile au provocat neliniște în Bodegraven, iar zeci de persoane s-au adunat la cimitirul local pentru a depune flori și mesaje la mormintele unor copii morți aparent din întâmplare, despre care susțineau că ar fi fost victime ale rețelei sataniste.

Avocatul celor de la Twitter, Jens van den Brink, a refuzat să comenteze înainte de audieri.

Anul trecut, aceeași instanță le-a ordonat bărbaților să își elimine imediat toate tweet-urile, amenințările și alte conținuturi online legate de această poveste și să se asigure că nimic din toate acestea nu va mai putea apărea vreodată.

Citește și Scriitoarea J.K. Rowling, ameninţată cu moartea pe Twitter

Dar poveștile despre Bodegraven circulă în continuare pe rețelele de socializare, deoarece alte persoane au continuat să le răspândească.

„Dacă adepții teoriei nu-și elimină mesajele, atunci trebuie să acționeze platformele implicate”, a declarat vineri avocatul orașului Bodegraven, Cees van de Zanden, citat de ziarul olandez De Volkskrant.

Van de Zanden a precizat că, în iulie, orașul a cerut ca Twitter să găsească și să elimine în mod activ toate mesajele legate de povestea Bodegraven – nu doar cele postate de cei trei condamnați -, însă până acum nu a primit niciun răspuns din partea companiei.

Bărbații din spatele poveștii Bodegraven se află cu toții în închisoare, deoarece au fost condamnați în alte procese pentru incitare și amenințări cu moartea la adresa mai multor persoane, inclusiv a premierului Mark Rutte și a fostului ministru al sănătății Hugo de Jonge.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.