Arheologii de la Pompeii au dezgropat un şantier antic, care oferă mai multe informaţii asupra tehnicilor de construcţie pe care romanii le-au folosit pentru a înălţa structuri emblematice precum Colosseumul şi Panteonul, a anunţat luni ministerul italian al Culturii, potrivit Reuters.
Şantierul a fost probabil activ până când muntele vulcanic Vezuviu a erupt în anul 79 e.n., distrugând localitatea Pompeii din sudul Italiei, a precizat ministerul într-un comunicat.
Arheologii au descoperit unelte de lucru, stive de ţigle, cărămizi din tuf, grămezi de var şi piatră folosite la ridicarea zidurilor.
Romanii aveau o tehnică originală pentru fabricarea cimentului, a precizat ministerul, citând descoperirile făcute de arheologi în colaborare cu cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts.
Situl arheologic Pompeii, redescoperit abia în secolul al XVI-lea, a înregistrat recent o creştere a activităţii arheologice care îşi propune să pună capăt anilor de decădere şi neglijenţă.
Citește și O ”brutărie-închisoare”, descoperită de arheologi la Pompeii
Betonul se pare că era preparat prin procedura ”amestec fierbinte”, când varul nestins era amestecat iniţial cu puzzolană uscată sau puzzolană cenuşă, iar apa era adăugată abia cu puţin timp înainte ca zidurile să fie ridicate.
Drept urmare, în timpul construcţiei zidurilor, amestecul de var, pozzalana şi pietriş era încă fierbinte în urma unei reacţii termice. Acest lucru îl ajuta să se usuce mai rapid, scurtând timpul de construcţie al structurii.
În mod normal, varul este stins cu apă cu mult timp înainte să fie folosit la construcţie.
Gabriel Zuchtriegel, directorul sitului arheologic Pompeii, a spus că cea mai recentă descoperire ”ne ajută să înţelegem multe aspecte ale măreţului Imperiu Roman, nu în ultimul rând metoda de utilizare a betonului.”
”Fără beton, nu am fi avut nici Colosseum, nici Panteonul şi nici Termele lui Caracalla”, a spus el.
Arheologii au descoperit recipiente de depozitare sub formă de amfore folosite pentru a ”stinge” varul folosit la tencuială precum şi pentru a depozita alte unelte, de la greutăţi de plumb folosite pentru a ridica un perete perfect vertical, la săpăligi din fier folosite la prepararea mortarului şi a varului.