Un tablou de Monet, vândut cu 74 de milioane de dolari la licitaţie, la New York

Capodopera pictorului impresionist francez Claude Monet, ”Le bassin aux nymphéas”, a fost vândută la licitaţie, la New York, cu 74 de milioane de dolari, joi, într-o seară excepţională în care casa Christie’s a realizat vânzări de 640 de milioane de dolari, transmite AFP.

Casa Christie’s, deţinută de holdingul Artémis al miliardarului francez François Pinault, şi rivala sa Sotheby’s, care aparţine miliardarului franco-israelian Patrick Drahi, se află în plin sezon de licitaţii de toamnă, între 7 şi 15 noiembrie.

Cele două case de licitaţie speră să doboare recorduri şi să obţină miliarde de dolari.

Sotheby’s, care a vândut miercuri seară un Picasso („Femme a la montre” – 1932) pentru 139 de milioane de dolari – a doua cea mai scumpă lucrare a maestrului spaniol, decedat în 1973 – a realizat deja peste 400 de milioane de dolari în cadrul licitaţiilor de săptămâna aceasta. Christie’s a ajuns la 748 de milioane de dolari, dintre care 640 de milioane încasate numai joi seara.

Aceasta este, din 2017, o sumă record acumulată într-o singură seară de vânzări de opere de artă aparţinând unor colecţionari diferiţi, a declarat Christie’s într-un comunicat.

Punctul culminant al serii, tabloul „Le bassin aux nymphéas” (1917-1919) de Claude Monet, cu o valoare estimată la 65 de milioane de dolari, a fost adjudecat în schimbul sumei de 74 de milioane de dolari, sub ciocanul adjudecătorului-vedetă al Christie’s, preşedintele internaţional al casei, Jussi Pylkkanen, care a avut ultima sa apariţie, la sediul Rockeffeler Center din Manhattan.

Managerul, care a anunţat că pleacă de la Christie’s după patru decenii de carieră, a fost ovaţionat de colecţionari bogaţi şi pasionaţi de artă într-o cameră aglomerată şi ultra-şic, tipică acestor seri newyorkeze.

Citește și Tabloul lui Picasso „Femme à la Montre” a fost vândut la licitaţie pentru 139,3 milioane de dolari

Trei tablouri de Paul Cézanne, inclusiv „Fruits et pot de gingembre”, adjudecate pentru aproape 39 de milioane de dolari, au fost vândute în beneficiul Muzeului Langmatt din Baden, Elveţia, potrivit Christie’s.

„Vânzarea – o ultimă soluţie – a fost un pas dureros pentru noi”, a recunoscut într-un comunicat Markus Stegmann, directorul acestui muzeu aflat într-un mare impas financiar.

Datorită sumei obţinute, viitorul muzeului este asigurat şi, „în consecinţă, fundaţia şi conducerea muzeului sunt uşurate”, se precizează într-un comunicat al Langmatt, care deţine o colecţie de aproximativ 50 de opere remarcabile de Gauguin, Renoir, Pissarro, Monet, Sisley, Degas şi Cassatt. Muzeul mai are rămase şase opere de Cézanne.

Joi seară au fost doborâte şi alte recorduri individuale – opera pictorului expresionist american din secolul XX Richard Diebenkornn, „Recollections of a Visit to Leningrad”, a fost vândută cu 46 de milioane de dolari, iar lucrarea „Untitled”, a compatrioatei sale Joan Mitchell, a fost vândută cu 29 de milioane de dolari.

Într-un context de criză internaţională. casele de licitaţii Sotheby’s şi Christie’s se bucură de o piaţă de artă şi de lux robustă, condusă de China şi Asia, şi „fără niciun indiciu” de încetinire după o reuşită excepţională în 2022, cu vânzări cumulate de peste 16 miliarde de dolari.