VIDEO: Un tribunal rus a cerut încarcerarea a trei tineri poeţi după ce au citit un text anti-război 

Distribuie

Un tribunal rus a cerut, miercuri, încarcerarea a trei tineri poeţi care au participat la o lectură literară contra mobilizării pentru luptă în Ucraina, unul dintre ei afirmând că a fost violat de poliţie în timpul arestării, scrie AFP.

Potrivit ONG-ului OVD-Info, Artiom Kamardin, Egor Ştovba şi Nikolai Daineko au fost arestaţi preventiv pentru două luni. 

Potrivit acestei surse, ei sunt suspectaţi într-o anchetă deschisă pentru „incitare la ură cu ameninţarea folosirii violenţei”. Dacă vor fi inculpaţi, ei riscă şase ani de închisoare, în contextul în care autorităţile ruse reprimă în prezent orice critică a conflictului din Ucraina. 

Duminică, cei trei bărbaţi au participat la o lectură în faţa statuii poetului Vladimir Maiakovski în centrul Moscovei, un loc de întâlnire al intelectualilor disidenţi în perioada sovietică. 

La începutul lecturilor, un bărbat a afirmat că este vorba despre o acţiune „anti-mobilizare” militară, ordonată de Rusia săptămâna trecută, potrivit unui videoclip al evenimentului publicat pe canalul de YouTube de opoziţie Mos Piket.

„Vă amintiţi cum îi numeam pe teroriştii din Doneţk şi Lugansk acum opt ani? Miliţieni”, a spus Artiom Kamardin, referindu-se la capitalele celor două teritorii separatiste pro-ruse din estul Ucrainei. Apoi, el a recitat una din poeziile sale, intitulată „Omoară-mă, miliţianule!”. 

Citește și Rusia: 11 jurnaliști și activiști arestați. Autoritățile au confiscat „literatură extremistă”

La finalul textului, el a spus: „Glorie, Rusiei Kievene! Noua-Rusie, la dracu cu tine!”. 

A doua zi, Artiom Kamardin a fost arestat în timpul unei percheziţii la domiciu. Potrivit avocatului său, Leonid Solovev, citat de mass-media independente ruse, el afirmă că a fost bătut şi violat cu o ganteră în timpul arestării. 

Postul Telegram 112, partizan al ordinii ruse, a publicat un videoclip în care îl arată pe tânăr, în genunchi, prezentându-şi scuze. 

În timpul unui discurs în instanţă, miercuri seară, filmat de media independentă SOTA, Artiom Kamardin a afirmat că aceste scuze au fost obţinute „sub tortură”. La audiere, acesta a apărut cu urme şi un bandaj pe faţă.

Nikolai Daineko a fost şi el arestat duminică în timpul lecturilor poetice şi a primit o amendă pentru „manifestaţie neautorizată”. A fost eliberat şi arestat din nou luni, potrivit OVD-Info.