UNESCO a anunţat luni că pune sub „protecţie consolidată temporară” 34 de situri culturale din Liban ameninţate de bombardamentele israeliene şi va acorda asistenţă financiară de urgenţă pentru salvarea patrimoniului ţării.
Aceste situri „se bucură acum de cel mai înalt nivel de imunitate împotriva atacurilor şi utilizării în scopuri militare”, potrivit comunicatului de presă al organizaţiei ONU dedicate ştiinţei, culturii şi educaţiei.
„Nerespectarea acestor clauze ar constitui o încălcare gravă a Convenţiei de la Haga din 1954 (pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat, n.r.) şi ar deschide posibilitatea urmăririi penale”, avertizează UNESCO. Israelul îşi continuă atacurile ucigaşe, în război deschis din 23 septembrie împotriva mişcării islamiste şiite libaneze Hezbollah.
Printre proprietăţile enumerate se numără siturile arheologice Baalbek şi Tyr, înscrise în Patrimoniul Mondial, şi „în apropierea cărora au fost observate recent atacuri”, potrivit UNESCO.
Alte situri şi monumente din oraşe vechi de mii de ani sunt de asemenea afectate, precum Saida, Anjar, palatul din Beiteddine şi Muzeul Naţional din Beirut.
Citește și Libanul cere UNESCO să protejeze siturile istorice de atacurile israeliene
Decizia vine după ce o „sesiune extraordinară” a Comitetului pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat a avut loc luni, la cererea Libanului, la sediul UNESCO din Paris.
De asemenea, aceasta urmează unei petiţii trimise la UNESCO de 300 de personalităţi culturale, inclusiv arheologi şi academicieni, care au cerut duminică instituţiei să garanteze protecţia patrimoniului Libanului.
Reacţionând la decizia UNESCO, premierul libanez Najib Mikati a salutat într-un comunicat de presă „o victorie a legii şi o palmă dată inamicului israelian, care îşi continuă atacurile distructive asupra Libanului”.
„Această hotărâre constituie un puternic factor de descurajare împotriva inamicului israelian, deoarece califică orice atac asupra siturilor arheologice drept o crimă de război, justificând urmărirea penală a celor responsabili în faţa instanţelor internaţionale”, a adăugat el.
„UNESCO are o cooperare profundă şi de lungă durată cu Libanul. Nu vom precupeţi niciun efort pentru a oferi toată expertiza şi asistenţa necesare pentru protejarea patrimoniului său excepţional”, a declarat Audrey Azoulay, directorul general al organizaţiei.