Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) a decis marţi să acorde Premierul pentru Pace pe 2022 fostului cancelar german Angela Merkel, pentru ”eforturile sale de a primi refugiaţi”, transmite DPA.
”Toţi membrii juriului au fost mişcaţi de decizia sa curajoasă din 2015 de a primi peste 1,2 milioane de refugiaţi, în special din Siria, Irak, Afganistan şi Eritreea. Aceasta este moştenirea pe care ea o lasă”, a declarat preşedintele juriului, Denis Mukwege, laureat al Nobelului pentru Pace în 2018.
La rândul său, directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, a lăudat-o pe Angela Merkel, afirmând că decizia acordării premiului aminteşte că ”modul în care îi tratăm pe migranţi şi refugiaţi este o problemă esenţială”.
Citește și Angela Merkel consideră inacceptabil comportamentul sopranei Anna Netrebko
Distincţia, care oficial se numeşte Premiul pentru Pace Félix Houphouët-Boigny-UNESCO, este denumită astfel după fostul preşedinte al Cote d’Ivoire, potrivit Agerpres.ro.
Premiul a fost acordat anual începând din 1989 unor persoane, organizaţii sau instituţii care au făcut un efort special pentru a promova, a studia sau a securiza pacea.
Deocamdată nu s-a decis când îi va fi înmânat acest premiu Angelei Merkel, care a părăsit viaţa politică anul trecut, la capătul a patru mandate de cancelar federal al Germaniei.