UNESCO raportează o creștere a numărului de jurnaliști asasinați

Distribuie

Majoritatea asasinatelor viizând jurnalişti rămân nepedepsite în întreaga lume, a denunţat UNESCO într-un raport publicat sâmbătă, cu ocazia Zilei internaţionale pentru a pune capăt impunităţii pentru aceste crime scrie dw.com.

„În 2022 şi 2023, un jurnalist a fost ucis la fiecare patru zile pentru simplul fapt că şi-a făcut datoria esenţială de a afla adevărul. În majoritatea cazurilor, nimeni nu va fi vreodată tras la răspundere pentru aceste crime”, a declarat directorul general al organizaţiei ONU, Audrey Azoulay, citată în raport.

Raportul precizează că 85% dintre asasinatele de jurnalişti înregistrate de UNESCO începând din 2006 sunt considerate nerezolvate. 

În faţa acestei „rate a impunităţii” foarte ridicate, UNESCO face apel la state să „îşi intensifice considerabil eforturile”.

În cei doi ani acoperiţi de raportul UNESCO (2022-2023), 162 de jurnalişti au fost ucişi, aproape jumătate dintre aceştia lucrând în ţări aflate în conflict armat.

În 2022, ţara care a înregistrat cel mai mare număr de crime a fost Mexicul, cu 19 cazuri. Imediat înaintea Ucrainei, unde 11 jurnalişti au fost ucişi în acest an. 

Citește și Trei jurnalişti au fost ucişi într-un atac israelian în sudul Libanului

În 2023, „Palestina a înregistrat cel mai mare număr de crime: 24 de jurnalişti au fost ucişi acolo”, subliniază raportul, Palestina a fost admisă ca membru cu drepturi depline al UNESCO în 2011.

În general, raportul constată o „creştere a numărului de asasinate în ţările aflate în conflict”. 

Jurnaliştii locali „au reprezentat 86% din crimele legate de acoperirea conflictelor”, estimează UNESCO.

Organizaţia subliniază, de asemenea, că „jurnaliştii continuă să fie ucişi în casele lor sau în apropierea acestora, punându-le familiile în mare pericol”.

În alte zone geografice, majoritatea jurnaliştilor ucişi acopereau „crima organizată, corupţia” sau au fost ucişi „în timp ce relatau despre manifestaţii”, adaugă UNESCO.

Mai mult decât în anii precedenţi, femeile jurnalist au fost vizate în special de aceste asasinate în 2022. Zece jurnaliste au fost ucise numai în acel an, potrivit organizaţiei.

Printre victime s-a numărat jurnalista mexicană Maria Guadalupe Lourdes Maldonado Lopez, împuşcată la graniţa dintre Mexic şi Statele Unite. Sau jurnalista palestiniană Shirine Abu Akleh, ucisă într-un raid israelian în timp ce acoperea confruntările din Cisiordania ocupată.