La începutul secolului XX, Basarabia se afla sub dominația Imperiului Rus, în urma Tratatului de la București din 1812, care a cedat teritoriul dintre Prut și Nistru de la Principatul Moldovei către Rusia. Această perioadă a fost marcată de politici de rusificare și de încercări de a suprima identitatea națională românească. Cu toate acestea, în rândul populației locale s-au menținut sentimentele naționale și dorința de autonomie.
Revoluția Rusă din februarie 1917 a dus la prăbușirea regimului țarist și a creat un vid de putere în fostele teritorii imperiale. În acest context, în Basarabia au apărut diverse organizații și consilii care militau pentru autodeterminare. La 21 noiembrie/4 decembrie 1917, s-a constituit Sfatul Țării, un organ reprezentativ al Basarabiei, avându-l ca președinte pe Ion Inculeț. Acest for legislativ a declarat autonomia Basarabiei și a început să ia măsuri pentru organizarea internă a provinciei.
Situația din Basarabia s-a deteriorat rapid din cauza anarhiei și a violențelor provocate de trupele rusești în retragere și de elementele bolșevice locale. Pentru a restabili ordinea, Sfatul Țării a solicitat, la 13 ianuarie 1918, intervenția armatei române, care a reușit să stabilizeze situația, permițând autorităților locale să-și continue activitatea și să pregătească terenul pentru decizii politice majore.
Decizia Unirii și procesul legislativ
Pe fondul evenimentelor tumultuoase, ideea unirii Basarabiei cu România a căpătat tot mai multă susținere. La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării s-a întrunit pentru a dezbate această chestiune. În cadrul ședinței, după discuții și deliberări, s-a supus la vot actul unirii. Rezultatul a fost: 86 de voturi pentru, 3 împotrivă și 36 de abțineri.
Actul Unirii stipula că Basarabia se unește cu România „în puterea dreptului istoric și al dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor”.
Totodată, se prevedeau anumite condiții, precum păstrarea autonomiei provinciei, cu un Sfat al Țării ales prin vot universal, egal, direct și secret, și continuarea reformei agrare.
După votul din Sfatul Țării, premierul României, Alexandru Marghiloman, s-a deplasat la Chișinău, unde a declarat: „În numele poporului român și al regelui său, M.S. Ferdinand I, iau act de hotărârea Sfatului și proclam Basarabia unită, de data aceasta pentru totdeauna, cu România una și nedivizibilă.”
Implicații politice și evoluții ulterioare
Unirea Basarabiei cu România a avut multiple implicații politice, atât pe plan intern, cât și internațional. Pe plan intern, autoritățile române au trebuit să integreze noul teritoriu, respectând în același timp condițiile stabilite în Actul Unirii. Astfel, Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării, a fost numit ministru fără portofoliu pentru Basarabia în guvernul Marghiloman, facilitând integrarea politică a provinciei.
Pe plan internațional, unirea a fost recunoscută treptat de principalele puteri ale vremii. Cu toate acestea, relațiile cu Uniunea Sovietică au fost tensionate, nerecunoscând pierderea Basarabiei și considerând-o parte integrantă a teritoriului său.
În noiembrie 1918, în contextul prăbușirii Imperiului Austro-Ungar și al unirii Bucovinei și Transilvaniei cu România, Sfatul Țării a renunțat la condițiile inițiale ale unirii, declarând unirea necondiționată a Basarabiei cu România.
Unirea Basarabiei cu România a fost un moment important în procesul de formare a României Mari, reprezentând împlinirea aspirațiilor naționale ale românilor din această provincie. Cu toate acestea, contextul geopolitic al perioadei interbelice și al celui de-al Doilea Război Mondial a adus noi provocări, Basarabia fiind din nou subiect de dispute teritoriale în anii ce au urmat.
Unirea Basarabiei cu România a fost posibilă datorită implicării unor lideri politici și intelectuali de marcă. Ion Inculeț, un susținător fervent al autonomiei și ulterior al unirii, a jucat un rol central în coordonarea Sfatului Țării. Alexandru Marghiloman, prim-ministrul României, a avut o contribuție semnificativă în asigurarea cadrului diplomatic necesar pentru recunoațterea unirii. De asemenea, personalități precum Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu au avut o influență decisivă asupra opiniei publice și a deciziilor politice din acea perioadă.
Contextul economic și social al Basarabiei în perioada unirii
Pe plan economic, Basarabia era o regiune predominant agrară, cu o infrastructură subdezvoltată. Reforma agrară propusă de Sfatul Țării a fost un pas important pentru modernizarea agriculturii și pentru sprijinirea fermierilor locali. De asemenea, unirea a permis o integrare mai bună în sistemul economic al României, facilitând dezvoltarea comerțului și a infrastructurii.
Din punct de vedere social, Basarabia era o regiune diversă din punct de vedere etnic, populația fiind compusă din români, ruși, evrei, ucraineni și alte minorități. Unirea a adus noi oportunități pentru afirmarea identității naționale românești, dar a și generat provocări în gestionarea diversității etnice.
Unirea din 1918 a rămas un simbol al solidarității naționale și al aspirațiilor de unitate ale românilor. Ea a demonstrat că, în ciuda dificultăților, voința populară poate triumfa.
Basarabia a fost multe decenii subiectul unor dispute teritoriale între România și Uniunea Sovietică, iar conflictele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au dus la pierderea acestui teritoriu pentru o lungă perioadă.