Universitatea din București (UB) a manifestat, în urma unei recente ședințe a Consiliului de Administrație, profunda și legitima îngrijorare în privința evenimentelor derulate în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, cu ocazia deschiderii noului an universitar 2023-2024.
În cadrul acestor evenimente, agitatori politici au pătruns în spațiul academic, distribuind pliante cu conținut politic și identificând nominal anumite personalități universitare, încercând să le acrediteze ca fiind în dezacord cu un anumit partid politic. De asemenea, studenților li s-a îndemnat să abandoneze instituția și să se manifeste „militant” împotriva acesteia. Astfel de acțiuni reprezintă practici inadmisibile și ilegale în contextul universitar și al educației în general.
Remarcând faptul că anumite aspecte ale acestei situații evocă comportamente extremiste din trecutul academic al României, un trecut pe care toți speram să-l fi lăsat în urmă definitiv, Universitatea din București subliniază gravitatea fără precedent a acestei situații. Aceasta survine într-un moment în care independența universitară față de factorul politic este mai importantă ca niciodată.
Din această perspectivă, UB face un apel ferm către instituțiile competente ale statului să intervină rapid, pentru a investiga și a preveni orice repetare a unor astfel de incidente în viitor.
În încheiere, Universitatea din București ține să-și exprime solidaritatea față de comunitatea academică a SNSPA, reiterând importanța autonomiei învățământului față de influența politicului. UB subliniază că misiunea primordială a unei instituții de învățământ superior este aceea de a promova excelența cognitivă și educațională, respectiv valorile etice și umaniste în serviciul dezvoltării societății.