Universitatea din Bucureşti marchează 160 de ani de la înfiinţare 

Distribuie

Universitatea din Bucureşti (UB) lansează marţi evenimentele care marchează împlinirea a 160 de ani de la înfiinţare în cadrul unei ceremonii găzduite de Opera Naţională din Bucureşti.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, la eveniment sunt aşteptaţi, printre alţii, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Cercetării Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, precum şi rectorii Universităţii din Bucureşti din perioada post-decembristă – prof. univ. dr. Emil Constantinescu, prof. univ. dr. Ioan Pânzaru, acad. prof. univ. dr. Mircea Dumitru şi prof. univ. dr. Romiţă Iucu.

Pe lângă alocuţiunile şi discursurile oficiale, programul ceremoniei oficiale include mai multe momente de retrospectivă a celor 160 de ani de existenţă a universităţii, prezentări cu privire la evoluţia studenţilor, lecturi de poezie, precum şi lansarea emisiunii filatelice „UB 160”.

Evenimentele vor continua miercuri cu conferinţa „Universitatea din Bucureşti – 160 – catalizator al modernizării României” găzduită de Casa Universitarilor din Bucureşti. În cadrul conferinţei va fi lansat volumul „Universitatea din Bucureşti: 1864 – 2024”, o ediţie revizuită şi adăugită a volumului aniversar lansat acum un deceniu, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţare.

Joi, se va organiza dezbaterea „160 de ani de internaţionalizare. UB şi alianţele universitare europene şi internaţionale” la care reprezentanţi ai reţelelor internaţionale din care Universitatea din Bucureşti face parte vor analiza şi vor identifica soluţii la provocările societale actuale, alături de decidenţi din instituţiile naţionale relevante în relaţia cu Uniunea Europeană.

Citește și Universitatea din Bucureşti anulează titlul de Doctor Honoris Causa acordat lui Nicolae Ceauşescu

Tot joi, studenţi şi voluntari ai Muzeului Universităţii din Bucureşti şi ai Facultăţii de Istorie a UB vor organiza un treasure hunt educativ pentru studenţii celor 19 facultăţi, care sunt aşteptaţi la ora 12,00 în Holul de Marmură al Facultăţii de Litere din Strada Edgar Quinet.

Vineri, comunitatea universitară a UB este invitată în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, unde va avea loc, în zona de picnic, un eveniment care încheie săptămâna dedicată celebrării celor 160 de ani de la înfiinţare şi celor 330 de ani de învăţământ superior în spaţiul românesc. Evenimentul propune participanţilor un workshop creativ de chitară, photo corner, o capsulă a timpului, precum şi alte momente special create cu acest prilej. Elementul central al evenimentului va fi piesa de teatru „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu, care îi va aduce în faţa publicului, începând cu ora 19,00, pe Vlad Anghel, Adriana Mitu, Silvia-Alexandra Bem, Paul Pristavu şi Fabian Ciobanu, studente şi studenţi ai UNATC.

Cu această ocazie aniversară, Universitatea din Bucureşti oferă, în perioada 16 – 18 iulie, acces gratuit în spaţiile Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” şi invită iubitorii de natură să descopere cele peste 3.500 de plante pe care le adăposteşte.

De asemenea, Art Safari îşi deschide porţile pentru comunitatea UB şi oferă acces gratuit marţi tuturor studenţilor Universităţii din Bucureşti la expoziţiile din seria „Taine şi comori”. Accesul gratuit va fi posibil în baza prezentării, la intrare, a legitimaţiei de student.

Seria de evenimente dedicate împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti şi a 330 de ani de învăţământ superior în spaţiul românesc se desfăşoară sub patronajul Ministerului Educaţiei.