Universitatea din Craiova a sărbătorit 75 de ani de la înfiinţare

Distribuie

Universitatea din Craiova a sărbătorit, vineri, 75 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” a avut loc o şedinţă festivă a Senatului Universităţii, la care au participat oficiali din Guvern, Ministerul Educaţiei, autorităţile locale, precum şi rectorii universităţilor care fac parte din Consiliul Naţional al Rectorilor.

Rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Ionuţ Spînu, a afirmat că la 75 de ani, universitatea pe care o conduce promovează tradiţia, performanţa şi viziunea şi este mereu alături de studenţii şi de partenerii săi, reuşind să ofere oportunităţi care asigură deschidere către inovaţie şi către viitor.

„Mesajul transmis anul acesta cu acest prilej a fost o invitaţie către întreaga comunitate să fie alături de universitate, de studenţii, de profesorii şi de proiectele ei. Sunt 75 de ani de acumulări în care Universitatea din Craiova a devenit un atu regional şi un simbol al acestei părţi de lume. Vă invit, dragi colegi, să menţinem lumina aprinsă. După 75 ani, Universitatea din Craiova este azi printre cele mai mari şi mai respectate instituţii de învăţământ românesc”, a spus Spînu.

Citește și Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova a început noul an cu două proiecte de digitalizare

Printre cei care au transmis mesaje de felicitare Universităţii din Craiova s-a aflat şi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române. „A sosit timpul să sărbătorim trei sferturi de secol de la crearea Universităţii din Craiova, în anul 1947 prin promulgarea Legii 138 de către Regele Mihai. Celebrarea acestei instituţii de învăţământ superior care a reprezentat de-a lungul existenţei sale un spaţiu al emancipării, al dialogului şi al progresului este un prilej de bucurie şi de speranţă. Universitatea sălăşluieşte în inima Craiovei, o urbe plină de dinamism, de tradiţii şi de creativitate. Transmit felicitările mele profesorilor şi studenţilor de astăzi cu speranţa că prin munca lor responsabilă şi generoasă vor asigura stabilitatea prezentului şi vor clădi un viitor mai bun mai bun pentru naţiunea noastră”, a transmis Custodele Coroanei Române.

Prezent la eveniment, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Gigel Paraschiv a afirmat că tradiţia Universităţii din Craiova are strânsă legătură cu întreaga comunitate, cu Cetatea Băniei, iar „Cetatea Băniei, Oltenia, fără Universitatea din Craiova nu ar fi fost ce sunt astăzi”.

Citește și Consiliul Judeţean Dolj a inaugurat Centrul Cultural ”Constantin Brâncuşi”, în Craiova

„După 75 de ani începem să vorbim de tradiţie şi putem spune că o universitate este cu adevărat matură, că după 75 de ani o universitate şi-a definit locul în societate. Tradiţia aceasta are strânsă legătură cu întreaga comunitate, cu Cetatea Băniei. Eu cred că Cetatea Băniei, Oltenia fără Universitatea din Craiova nu ar fi fost ce sunt astăzi. Aşa cum Universitatea din Craiova nu ar fi existat fără Cetatea Băniei. (…) Legăturile între economie şi universitate sunt extrem de strânse şi sper ca, în viitor, Clădirea S200 (n.red.- unde se va construi un centru IT în colaborare cu Consiliul Judeţean Dolj) să devină un hub pentru tot ce înseamnă dezvoltare economică inteligentă în Oltenia şi un exemplu de bune practici pentru România”, a spus Gigel Paraschiv.

La festivitate au mai participat preşedintele şi secretarul general al Consiliului Naţional al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu şi Mihnea Costoiu, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, reprezentanţii principalelor consorţii universitare din România (Consorţiul Universitaria, Consorţiul Universitar Agronomic şi de Medicină Veterinară, Consorţiul Universităţilor Tehnice, Consorţiul Universităţilor de Medicină şi Farmacie, Consorţiul Arte şi Consorţiul Academica Plus).