Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) susţine ancheta procurorilor europeni, care efectuează marţi percheziţii domiciliare în Sibiu, în cazul unei posibile fraude de un milion de euro, cu fonduri Erasmus, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Smaranda Balan.
„În acest moment confirmăm faptul că există o anchetă în curs de derulare privind posibile fraude cu fonduri Erasmus. Conducerea Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu (ULBS) colaborează cu procurorii europeni şi susţine acest demers. Pe măsura ce vom avea mai multe informaţii din partea Parchetului European, le vom oferi presei”, a precizat purtătorul de cuvânt al ULBS, Smaranda Balan
Conducerea ULBS este cea care a depus plângerea iniţială care a declanşat ancheta, a anunţat printr-un comunicat de presă Parchetul European (EPPO).
Potrivit sursei citate, la percheziţii participă zeci de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.
Se pare că pe statul de plată a două proiecte de mobilitate Erasmus Mundus au continuat să figureze studenţi, doctoranzi şi personal didactic din Asia, deşi contractele acestora se încheiaseră. Semnăturile lor ar putea să fi fost falsificate pentru transferul banilor către alte persoane.
Daunele sunt estimate la circa un milion de euro.