Universitatea Politehnica din Bucureşti a fost în perioada 1 – 6 aprilie gazda celor 362 de liceeni şi a profesorilor lor îndrumători, participanţi la Olimpiada Naţională de Informatică ONI 2023.
„Într-o atmosferă însufleţită de pasiunea pentru tehnologie şi entuziasmul pentru performanţă, liceenii au participat atât la concurs şi la probele de baraj, cât şi la numeroase workshopuri organizate de profesorii şi cercetătorii din facultăţile UPB. Tinerii au putut explora, astfel, „Autonomia prin cartografiere”, tehnici de „Secure Coding”, „IT for life – Cercetare în e-Health”, „Intro to cybersecurity – Unbreakable”, „Rust ca alternativă la C şi C++” precum şi laboratoare de vârf de robotică, realitate virtuală şi multimedia şi roboţi industriali”, informează un comunicat de presă al UPB.
În cadrul festivităţii de premiere s-au decernat premii primilor trei liceeni pentru fiecare clasă, precum şi menţiuni şi medalii celor mai performanţi concurenţi.
Premianţii ONI 2023 sunt:
- Clasa a IX-a – Premiul I – Neculau Rareş Andrei, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Galaţi, Premiul al II-lea – Savu R.G. Ştefan Cătălin, Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” şi Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova, Premiul al III-lea – Dumitru M.B. Alexandru, Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” şi Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova;
- Clasa a X-a – Premiul I – Ilie Luca-Mihai, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, Premiul al II-lea – Tudose Rareş-Felix, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, Premiul al III-lea – Arsenoiu S. Iulian George, Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” şi Centrul Judeţean de Excelenţă Prahova;
- Clasa a XI-a – Premiul I – Todoran Alexandru Raul, Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu” din Hunedoara, Premiul al II-lea – Titianu Mihai Cezar, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, Premiul al III-lea – Boacă Andrei, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” şi InfoGym – Hai la Olimpiadă! din Iaşi;
- Clasa a XII-a – Premiul I – Perju Verzotti Luca, Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” Bucureşti, Premiul al II-lea – Ion Andrei Robert, Liceul Teoretic Internaţional de Informatică Bucureşti, Premiul al III-lea – Ariciu Toma, Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” Bucureşti.
„În zilele de 4 şi 5 aprilie s-au desfăşurat probele pentru selecţia lotului naţional de informatică, cei 30 de finalişti urmând să continue pregătirea pentru participarea la Olimpiada Internaţională de Informatică”, arată sursa citată.