Condamnat la 20 de ani de închisoare pentru organizarea asasinării jurnalistei Anna Politkovskaia, în anul 2014, Serghei Khadzhikurbanov a fost eliberat din închisoare şi scutit de executarea pedepsei, la sfârşitul anului 2022, în schimbul participării la războiul din Ucraina, scrie Ziarul de Gardă, care citează Baza. Între timp, Khadzhikurbanov, care ar fi urmat să îşi ispăşească pedeapsa în 2034, a ajuns comandant de batalion în Ucraina.
El a fost graţiat de către Vladimir Putin după ce a intrat în forţele ruse din Ucraina, declară avocatul său, confom AFP.
”Am aflat de la rudele sale, chiar acum, că încă de la începutul operaţiuni speciale (…) i s-a propus un contract să participe la aceasta. A făcut-o, iar când contractul s-a terminat, el a fost graţiat prin decret de către preşedinte”, declară avocatul Aleksei Mihalcik, folosind eufemismul prin care Rusia îşi desemnează ofensiva în Ucraina.
Potrivit avocatului, clientul său urma să-şi ispăşească pedeapsa până în 2030, însă i s-a propus un contract în schimbul graţierii, din cauza experienţei sale trecute într-o unitate a Forţelor Speciale ruse.
Zeci de mii de deţinuţi ruşi au semnat astfel de contracte cu armata sau cu formţaiuni paramilitare, precum Wagner.
Kremlinul şi-a asumat în mod public această politică.
”Persoanele condamnate, inclusiv cele cu privire la crime grave, îşi ispăşesc crima prin sânge pe terenul de luptă”, declara vineri un purtător de cuvânt al kremlinului, Dmitri Peskov.
Serghei Khadzhikurbanov luptă, în prezent, pe front, în Ucraina.
”În 2023, el a semnat un nou contract în calitate de voluntar şi luptă de-acum în funcţii de conducere”, anunţă avocatul, care se declară ”convins de nevinovăţia” clientului său în dosarul Politkovskaia, o jurnalistă de investigaţie recunoscută la nivel mondial şi o specialistă în crime comise de către autorităţile din Cecenia.
Citește și O jurnalistă ruso-americancă, arestată în Rusia
Serghei Khadzhikurbanov este un fost agent al Departamentului pentru combaterea crimei organizate din cadrul Ministerului rus de Interne.
Potrivit anchetei, Khadzhikurbanov a organizat supravegherea jurnalistei Politkovskaia. Termenul oficial de privare de libertate al lui Khadzhikurbanov s-ar fi încheiat în 2034.
În 2006, de ziua de naştere a lui Vladimir Putin, jurnalista rusă a fost împuşcată în faţa blocului în care locuia.
În cazul Annei Politkovskaia au fost găsiţi vinovaţi cinci oameni, însă cel ce a comandat asasinatul nu a fost identificat.
Numeroşi opozanţi ai Kremlinului şi regimului pe care acesta l-a instaurat în Cecenia consideră că Ramzan Kadîrov, liderul autoristarist al acestei regiuni din Caucaz este suspectul numnărul unu.
Ramzan Kadîrov a dezminţit, însă, întotdeauna aceste acuzaţii.
Serghei Khadzhikurbanov a fost reţinut în 2007 sub acuzaţia că fi organizat asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia. În 2009, magistraţii l-a găsit nevinovat. Ulterior, Khadzhikurbanov a fost reţinut din nou în cazul şantajului unui alt organizator al asasinării lui Politkovskaia şi a fost din nou acuzat de implicare în organizarea asasinării jurnalistei.
Împreună cu Khadzhikurbanov, au fost puşi sub învinuire Lom-Ali Gaitukaev, cei trei fraţi Makhmudov şi Serghei Pavlyuchenkov.
Lom-Ali Gaitukaev a murit în închisoare în 2017, iar nepotul său Rustam Mahmudov a fost găsit vinovat de uciderea jurnalistei şi ispăşeşte o pedeapsă la închisoare pe viaţă.
Khadzhikurbanov a refuzat să depună mărturie până la final şi şi a susţinut că este nevinovat. El a susţinut că acuzarea se baza doar pe mărturia lui Pavliuchenkov, care îl nedreptăţise pe Khadzhikurbanov pentru că îi datora o sumă mare de bani.