Vestigii metalurgice din epoca fierului, scoase la lumină de arheologii Muzeului Național al Banatului

Distribuie

Arheologii Muzeului Naţional al Banatului (MNB) din Timişoara au scos la lumină, recent, mărturii istorice databile începând cu perioada neoliticului timpuriu (circa 5950-5850 a.Chr) până în perioada epocii moderne, fiind identificată o zonă metalurgică în arealul oraşului Recaş, informează Agerpres.

Dintre structurile metalurgice descoperite, un cuptor utilizat în reducerea minereului de fier a fost selectat pentru prelevarea in situ şi transportat ulterior în depozitele Muzeului Naţional al Banatului pentru cercetarea şi posibila expunere într-una dintre expoziţiile viitoare, arată, vineri, o postare pe Facebook a MNB.

Vestigiile au fost descoperite săptămâna trecută, pe parcursul cercetărilor arheologice derulate pe cel de-al şaptelea sit arheologic identificat pe traseul viitoarei linii ferate Timişoara Est – Lugoj. În paralel cu procesul de construcţie a căii ferate, MNB lucrează şi la documentarea şi prelevarea vestigiilor afectate de proiectul investiţional.

Situl de la Izvin-Obiectiv 6 (oraş Recaş) s-a remarcat prin identificarea unei zone metalurgice care datează, cel mai probabil, de la mijlocul mileniului I p.Chr. Structurile identificate vor ajuta arheologii să înţeleagă mult mai bine etapele prelucrării fierului din zona câmpiei bănăţene, de la producerea cărbunelui necesar reducerii minereului de fier până la prelucrarea efectivă a lingourilor rezultate. 

Citește și ”Arme care au făurit România”, expuse la Muzeul Naţional al Banatului