Vizite gratuite la Castelul Peleş şi la Castelul Pelişor, în 1 Decembrie

Distribuie

Localnici şi turiştii aflaţi pe Valea Prahovei de 1 Decembrie vor avea acces gratuit la Castelul Peleş şi la Castelul Pelişor. Ultima intrare în fiecare dintre cele două muzee va avea loc la ora 16:15.

„Cultura îşi deschide porţile pentru toţi românii! Expoziţii, spectacole, concerte şi multe alte surprize. Toate instituţiile culturale din subordinea Ministerului Culturii vor fi deschise de 1 Decembrie, iar acccesul este gratuit pentru toţi vizitatorii”; anunţă, luni, pe Facebook, reprezentanţii Muzeului Naţional Peleş. 

De Ziua Naţională, Castelul Peleş -va fi deschis publicului între ora 9:15 şi 16:15, oră la care este programată ultima intrare pentru turul de parter. Ultima intrare pentru turul opţional care include parterul şi primul etaj se va face la ora 15:30. 

În Castelul Pelişor, accesul pe 1 Decembrie se va face tot începând cu ora 9:15 , iar ultima intrare va avea loc la ora 16:15. 

Programul organizat de Muzeul Naţional Peleş pentru 1 decembrie include evenimentul ”Făuritorii României Mari”, care va avea loc între orele 12:00 şi 13:00 şi ghidaje de specialitate în expoziţia temporară ,,Principele Moştenitor Carol al României” deschisă, de 1 Decembrie, de la ora 10:00 până la ora 16:00.

Citește și Primul documentar românesc despre graffiti şi stret art