Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, va concerta în Bucureşti, la Sala Palatului, pe 11 decembrie, alături de chitaristul său şi Orchestra Metropolitană Bucureşti formată din peste 80 de artişti, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, informează un comunicat de presă.
„Vin din Israel pentru a cânta muzica Sephardy – cea a evreilor care locuiau în Spania înainte de anul 1492, anul în care au fost obligaţi să părăsească teritoriul iberic. Textul acestor cântece este în ladino, spaniola veche vorbită acum mai bine de cinci veacuri, în care apar însă şi influenţe din alte limbi. În plus, sunt mândră să combin cele două culturi, ladino şi flamenco, amestecând în acelaşi timp influenţe din Orientul Mijlociu. Pornesc o călătorie muzicală veche de 500 de ani, ducând ladino în Andaluzia şi amestecându-l cu flamenco, stilul care încă poartă amintirile muzicale ale vechii lumi maure şi evrei-spaniole cu sunetul lumii arabe. Într-un fel, este o ‘reconciliere muzicală’ a istoriei”, a declarat Yasmin Levy.
Biletele pentru spectacolul din 11 decembrie de la Sala Palatului pornesc de la 135 lei de lei şi pot fi achiziţionate din reţeaua IaBilet.ro.
Citește și „BUCUREŞTI 565” by Alin Gălăţescu
Yasmin Levy ((născută în 1975) este o cântăreață israeliană, cunoscută pentru că interpretează cântece tradiționale sefarde în ladino și propriile compoziții în spaniolă, folosind elemente de flamenco cu acompaniament acustic de instrumente populare și moderne. Album de debut Yasmin Levy „Romance and Yasmin” (2004) a fost nominalizată la fRoots și BBC Radio 3 World Music Awards din 2005 (cel mai bun debut).
📢 Vrem să auzim părerea ta!
Deși comentariile pe site sunt închise, conversația continuă pe pagina noastră de Facebook. Fie că vrei să discuți mai mult despre subiectul articolului, să pui întrebări sau pur și simplu să te alături comunității noastre, te așteptăm cu drag!
👉 Urmărește-ne pe Facebook