Zilele Filmului Istoric la Oradea, cu Cristian Tudor Popescu şi Constantin Vaeni

Distribuie

Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în perioada 23 – 24 martie, Zilele Filmului Istoric, fiind programată vizionarea filmelor „Puterea şi Adevărul” (1972), regia Manole Marcus şi „Buzduganul cu trei peceţi” (1977), în regia lui Constantin Vaeni, care va fi prezent la eveniment, urmate de dezbateri pe tema „Cinematografia românească – instrument al regimului comunist de propagandă şi manipulare?”.

„Selectarea celor două filme nu s-a făcut întâmplător, fiind considerate de către specialişti printre cele mai reprezentative din această perspectivă, iar invitaţii speciali ai acestui eveniment vor asigura o analiză pertinentă şi avizată referitoare la mecanismele de propagandă din spatele acestora. Organizarea Zilelor Filmului Istoric de către instituţia muzeală a fost gândită ca un eveniment menit să evalueze impactul cinematografiei în societatea românească în anii regimului comunist,” se arată în comunicatul MTC.

Potrivit sursei, deschiderea oficială a evenimentului va avea loc joi, 23 martie de la 14.30, în sala de conferinţe a MŢC, la care vor participa preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, managerul MTC – Gabriel Moisa, managerul cultural Adina Renţea şi directorul adjunct de la Arhiva Naţională de Filme, Krizbai Bela.

Citește și Un apreciat artist plastic, în vârstă de 69 de ani, student la Arte Vizuale, în Oradea

Prima zi este dedicată proiecţiei filmului „Puterea şi Adevărul”, care va începe la ora 15.00, urmată de dezbaterea „Cinematografia românească – instrument al regimului comunist de propagandă şi manipulare?”, la care vor participa criticul şi istoricul de film UCIN dr. Cristian Tudor Popescu, doctor în cinematografie şi media al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ” I.L. Caragiale”, Bucureşti, istoricul dr. Virgiliu Ţârău, Facultatea de Istorie şi Filosofie „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, şi cercetătorul ştiinţific dr. Marian Ţuţui, Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, Academia Română. Moderator va fi istoricul dr. Gabriel Moisa.

Ziua a doua este dedicată filmului „Buzduganul cu trei peceţi”, în regia lui Constantin Vaeni, şi cuprinde proiecţia de film, care va începe la ora 9.30, urmată de dezbaterea „Cinematografia românească – instrument al regimului comunist de propagandă şi manipulare?” susţinută de dr. Gabriel Moisa, Constantin Vaeni, regizorul filmului şi dr. Marian Ţuţui, rolul de moderator fiind de această dată atribuit dr. Virgiliu Ţârău.

Citește și Universitatea din Oradea a acreditat domeniul de doctorat ”Muzică”

Ziua va fi întregită de o întâlnire cu cititorii, ce îl are protagonist pe Cristian Tudor Popescu, în dialog cu Dan-Liviu Boeriu, cu ocazia lansării volumului „Dumnezeu nu e mort | Interceptări. Note informative” a reputatului jurnalist şi scriitor, eveniment care va avea loc de la ora 15.30, tot la Muzeul Ţării Crişurilor. La final este programată şi o sesiune de autografe. Această întâlnire este organizată de Editura Polirom şi Librăriile Humanitas, împreună cu MŢC.

Partenerii Muzeului Ţării Crişurilor în organizarea acestui eveniment sunt Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Oradea, Centrul Naţional al Cinematografiei şi Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română. Sponsor al evenimentului este Plastor SA.