Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesor doctor Leonard Azamfirei, a anunţat, luni, deschiderea seriei de evenimente Zilele UMFST, care vor include peste 90 de evenimente academice, ştiinţifice, culturale şi sportive programate pe parcursul acestei săptămâni.
„Astăzi dăm startul unei sărbători unice, Zilele UMFST, o celebrare a excelenţei şi diversităţii care definesc comunitatea noastră. În următoarele zile, vom fi martorii a peste 90 de evenimente academice, ştiinţifice, culturale şi sportive – o adevărată demonstraţie de vitalitate şi creativitate universitară. Fie că participăm la dezbateri ştiinţifice, manifestări culturale sau competiţii sportive, fiecare moment va reflecta ceea ce ne uneşte: pasiunea pentru cunoaştere, respectul pentru tradiţie şi dorinţa de a privi mereu spre viitor. Vă invit să trăim împreună aceste zile cu bucurie, curiozitate şi entuziasm! Să sărbătorim UMFST aşa cum merită”, a arătat rectorul Leonard Azamfirei, într-o postare pe Facebook.
Între cele peste 90 de evenimente figurează şi o expoziţie, găzduită de Muzeul Universităţii „George Emil Palade” amenajat în Cetatea Târgu Mureş, dedicată împlinirii a 50 de ani de la momentul în care savantul de renume mondial George Emil Palade a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1974.